CallDoc

Cum comunică ficatul cu grăsimea și de ce obezitatea are memorie în dialogul dintre organe

CallDoc
Cum comunică ficatul cu grăsimea și de ce obezitatea are memorie în dialogul dintre organe

Un material explică mecanismele biologice ale obezității, rolul dialogului dintre creier, ficat și țesutul adipos și semnificația „memoriei” metabolice.

Specialiștii descriu obezitatea ca o boală cronică, progresivă și recidivantă, regulată de un dialog permanent între creier și organele interne. Dr. Luisa María Seoane, purtătoare de cuvânt a Societății Spaniole pentru Studiul Obezității și cercetător principal la CHUS, subliniază că deși s-a acumulat multă cunoaștere, înțelegerea completă a afecțiunii rămâne incompletă.

Greutatea corporală este controlată biologic printr-o rețea complexă de comunicare între creier, țesut adipos, intestin, ficat, mușchi și pancreas, cu rol central pentru hipotalamus. Semnalele nervoase și hormonale, precum grelina, hormonii de sațietate intestinală și leptina produsă de țesutul adipos, informează creierul despre foame, sațietate și rezervele de energie.

La persoanele cu obezitate, reglarea fină a apetitului este perturbată, iar creierul răspunde mai puțin eficient la semnalele de sațietate, ceea ce întreține senzația de foame. Rezistența la insulină apare frecvent, iar creșterea nivelului de insulină secretat de pancreas favorizează acumularea de greutate și riscul de diabet de tip 2.

Țesutul adipos este un organ endocrin activ, care produce hormoni și mediatori cu impact asupra apetitului, metabolismului și sensibilității la insulină. Excesul de grăsime induce un fenotip proinflamator, cu atragerea macrofagelor și inflamație cronică de grad scăzut, fenomen studiat sub numele de imunometabolism.

Nu toate depozitele de grăsime au același efect. Țesutul adipos alb stochează energie, iar cel brun poate disipa energie sub formă de căldură prin termogeneză, în mare parte datorită UCP1. Localizarea depunerilor contează, acumularea în ficat sau pancreas putând compromite funcția organelor.

Diferențele individuale în dezvoltarea obezității țin de factori socioeconomici, dar și de biologie: variații genetice și epigenetice, sensibilitate la leptină și insulină, compoziția microbiotei intestinale și istoricul metabolic. Plasticitatea metabolică este ridicată în sarcină, alăptare și primii ani de viață, perioade care pot modifica vulnerabilitatea pe termen lung.

În cercetare se studiază semnale precum GDF15, asociat stresului celular și reducerii aportului alimentar, și FGF21, produs de ficat, care transmite semnale către creier și modulează termogeneza țesutului adipos. Experimentele pe modele animale sugerează că prelungirea alăptării poate activa calea FGF21 și oferi protecție parțială împotriva unei diete bogate în grăsimi la adult.

Utilizând genomica, epigenomica, proteomica și metabolomica, oamenii de știință analizează peste 200 de gene candidate implicate în obezitate, însă aplicarea clinică a acestor descoperiri rămâne incipientă.

Surse

Categorii: