CallDoc

Pacienții cu demență supraponderali au un risc de deces mai mic, conform unui studiu

CallDoc
Pacienții cu demență supraponderali au un risc de deces mai mic, conform unui studiu

O cercetare realizată de Columbia University și NYU indică faptul că persoanele supraponderale sau obeze în momentul diagnosticării cu demență tind să trăiască mai mult decât cele cu greutate normală.

Un studiu realizat pe peste 4.500 de vârstnici din Statele Unite a constatat că persoanele supraponderale sau obeze în momentul diagnosticării cu demență au avut un risc de deces cu 16% până la 27% mai mic decât cele cu greutate normală Science Daily.. Rezultatele sugerează că excesul de greutate ar putea fi asociat cu un avantaj neașteptat de supraviețuire după apariția demenței, contrariind așteptările generale privind relația dintre greutate și sănătate. Riscul de deces a fost cu până la 27% mai mic în cazul pacienților obezi. Diferențele de supraviețuire au rămas semnificative chiar și după ajustările pentru caracteristicile demografice, afecțiunile medicale preexistente și fumatul. Mai exact, persoanele supraponderale (IMC între 25 și 29,9) au avut un risc de deces cu 16% mai mic, cele cu obezitate de gradul 1 (IMC între 30 și 34,9) o scădere de 27%, iar cele cu obezitate de gradul 2 și 3 (IMC ≥ 35) un risc cu 22% mai mic.

Cercetarea a fost condusă de specialiști de la Columbia University Mailman School of Public Health și NYU School of Global Public Health, aceștia concluzionând că greutatea corporală la momentul diagnosticului oferă indicii despre durata de viață a pacienților cu demență. Studiul, publicat în Journal of Alzheimer’s Disease, subliniază totodată importanța unei alimentații adecvate pentru persoanele afectate de această boală.

Constatările sunt surprinzătoare deoarece obezitatea este recunoscută ca factor de risc pentru afecțiuni grave, precum diabetul și bolile cardiovasculare. Deși supraponderalitatea la vârsta de mijloc este asociată cu o probabilitate mai mare de a dezvolta demență ulterior, cercetări anterioare au sugerat că această relație se inversează după instalarea bolii.

Yuan Zhang, profesor asistent de științe sociomedicale la Columbia Mailman și în cadrul Butler Columbia Aging Center, a precizat că analizele efectuate indică faptul ca avantajul de supraviețuire nu este un artefact al unor erori sistematice.

Cercetătorii au avertizat însă că aceste rezultate nu reprezintă o recomandare ca persoanele cu demență să se îngrașe. Virginia Chang, conferențiar de științe sociale și comportamentale la NYU School of Global Public Health, a explicat că studiul nu a fost conceput pentru a testa dacă creșterea în greutate îmbunătățește supraviețuirea, însă greutatea poate servi ca semnal prognostic util.

Legătura dintre greutate și demență a fost monitorizată pe o perioadă de 24 de ani. Datele provin din Health and Retirement Study, un proiect reprezentativ la nivel național care a urmărit americani cu vârsta de 51 de ani și peste. Au fost analizați 4.523 de participanți care au dezvoltat demență în perioada cuprinsă între 1998 și 2022, deși nu prezentau boala la începutul studiului. Perioada extinsă a permis monitorizarea modului în care s-a modificat greutatea în anii precedenți diagnosticului și supraviețuirea ulterioară a pacienților. Acest interval temporal a fost esențial pentru a verifica dacă beneficiul greutății mai mari este real sau rezultatul unor tipare înșelătoare din date.

Se speculează că masa musculară sau grăsimea suplimentară ar putea oferi resurse necesare pentru a rezista efectelor fizice ale demenței. Cercetătorii au analizat dacă scăderea în greutate precede clinic demența, explicând astfel paradoxul observat. Există preocupări legate de pierderea în greutate care occură înainte ca demența să fie evidentă. Studii anterioare ale lui Zhang și Chang au arătat că slăbirea poate începe cu până la 10 ani înainte de diagnostic, accentuându-se pe măsură ce boala progresează. Aceasta poate induce în eroare studiile care măsoară greutatea doar la diagnostic, deoarece unele persoane cu greutate normală ar fi putut slăbi din cauza bolii. Dacă aceste persoane se află într-un stadiu mai avansat, riscul lor de deces este mai mare, făcând ca greutatea mai mare să pară benefică prin comparație. S-au evaluat și alte distorsiuni, inclusiv faptul că limitarea analizei la persoanele care dezvoltă demență poate crea relații false între obezitate și mortalitate. A fost analizată și „eroarea supraviețuitorului”: persoanele obeze care ating vârsta demenței ar putea reprezenta un grup neobișnuit de sănătos, deoarece cele mai vulnerabile au decedat anterior din alte cauze. Analizele suplimentare au indicat că aceste erori sunt puțin probabil să fie cauzele principale ale legăturii dintre greutatea mai mare și mortalitatea scăzută.

Au fost identificate diverse motive biologice pentru care o greutate mai mare ar putea fi avantajoasă în cazul demenței. O ipoteză vizează rezervele de energie; persoanele cu mai multă grăsime sau masă musculară ar putea rezista mai bine perioadelor de nutriție deficitară. Demența poate reduce apetitul, motivația de a mânca sau capacitatea de a se hrăni singur, în timp ce unele persoane pot avea nevoi energetice crescute. Aceste probleme pot duce la cașexie, pierderea masei musculare și deteriorarea generală a sănătății. Virginia Chang a precizat că problemele de alimentație sunt majore în demență, fiind cauzate de schimbări în impulsul central al creierului. Rezervele suplimentare i-ar putea ajuta pe pacienți să gestioneze aceste provocări, deși studiul nu a demonstrat acest lucru direct.

Cercetătorii admit că nu pot spune cu certitudine motivul exact al mortalității mai scăzute în rândul participanților supraponderali și obezi. Zhang și Chang consideră totuși că greutatea la diagnostic este un indicator prognostic valoros și subliniază importanța rezolvării problemelor nutriționale. La studiul au contribuit, de asemenea, Eleanor Hayes-Larson de la University of Southern California și Hui Zheng de la Universitatea din Toronto.

Surse

Categorii: