Oradea: Investiție de 37,7 milioane de lei pentru un centru de sănătate mintală pentru copii și adolescenți la SCJU Bihor

Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, împreună cu Municipiul Oradea, a început un proiect de 37,7 milioane de lei pentru construirea unui centru de sănătate mintală pentru minori și adolescenți, care va integra secții de neuropsihiatrie infantila și medicină nucleară.
La Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bihor din Oradea, în parteneriat cu Municipiul Oradea, a demarat un program de investiții de 37,7 milioane de lei (peste 7 milioane de euro), finanțat prin Programul Sănătate 2021-2027. Proiectul vizează construcția unui centru de sănătate mintală destinat copiilor și adolescenților.
Investiția presupune ridicarea unui nou corp de clădire, denumit Corp C8, în incinta staționarului de pe strada Corneliu Coposu. Noua construcție va reuni trei componente: Centrul de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea și Tratarea Adicțiilor pentru copii și adolescenți (487,23 mp), Secția de Neuropsihiatrie Infantila (1.402,88 mp) și Secția de Medicină Nucleară (710,56 mp).
Complexul va include spații dedicate consultațiilor de psihiatrie și psihologie, logopedie, kinetoterapie, psihoterapie individuală și de grup, ergoterapie, precum și activități de evaluare și intervenție în situații de criză. De asemenea, centrul va oferi servicii de consiliere și sprijin pentru familiile pacienților.
- Categorii:
- Entități:
- Tag-uri: