Studiu: Doar 25-33% dintre persoanele cu obezitate prezintă o stare de sănătate precară, potrivit unui studiu în Nature

Doar între 25% și 33% dintre persoanele diagnosticate cu obezitate prin indicele de masă corporală (IMC) prezintă într-adevăr o stare de sănătate precară, potrivit unui studiu publicat în revista Nature.

Cercetarea susține necesitatea extinderii criteriilor de diagnosticare dincolo de simplul IMC, care calculează greutatea pe baza înălțimii, integrând nivelul de grăsime corporală și starea generală de sănătate, într-o linie urmată de alte propuneri ale experților medicali din anul precedent. Noile criterii de diagnostic se aplică unei afecțiuni despre care Organizația Mondială a Sănătății (OMS) estimează că afectează peste un miliard de oameni la nivel global, cu potențiale implicații asupra ratelor de diagnostic, a prevalenței și, în cele din urmă, a tratamentului.

Obezitatea constituie un factor de risc pentru diabetul de tip 2, bolile cardiovasculare, afecțiunile hepatice și renale, precum și pentru cancer. Studiul propune clasificarea afecțiunii în două stadii: „obezitate preclinică”, când aceasta reprezintă un factor de risc, și „obezitate clinică”, când provoacă deja probleme de sănătate. Analizând date de la aproape 850.000 de adulți din China, Marea Britanie, SUA și Spania, studiul estimează că 1% până la 3% dintre persoanele clasificate drept obeze exclusiv prin IMC nu ar mai fi încadrate în această categorie. În schimb, alte 5% până la 9% dintre persoane, având un procent mai ridicat de grăsime corporală, ar primi diagnosticul de obezitate, impactul la nivel global vizând zeci de milioane de oameni.

Francesco Rubino, profesor de chirurgie metabolică și bariatrică la King's College London și autorul principal al studiului, a afirmat că, deși imprecizia măsurătorilor bazate pe IMC este un fapt cunoscut, nu exista anterior un sistem superior. Noul cadru de evaluare își propune să ofere o caracterizare clinică relevantă a obezității, care să servească drept fundament pentru îngrijirea pacienților și pentru elaborarea politicilor de sănătate. Noul model propune combinarea măsurării grăsimii corporale, inclusiv prin evaluarea circumferinței taliei, cu IMC și verificarea existenței disfuncțiilor organice asociate cu greutatea, cum ar fi problemele cardiace sau hepatice, înainte de stabilirea diagnosticului. Astfel, persoanele cu un IMC ridicat, dar fără disfuncții, nu ar fi încadrate ca obeze clinice. Cei cu un procent ridicat de grăsime corporală și IMC mare ar primi diagnosticul de „obezitate preclinică”, iar cei cu disfuncții ale organelor asociate, „obezitate clinică”, considerată o afecțiune activă care necesită, de regulă, un tratament mai urgent.

Conform noilor criterii, studiul estimează că, în medie, doar aproximativ 27% dintre persoanele cu obezitate din cele patru țări analizate suferă de obezitate clinică, ceea ce reprezintă circa 8,5% din totalul adulților. Majoritatea persoanelor cu „obezitate preclinică” – în medie, aproximativ 82% în cele patru țări studiate – nu au evoluat către o formă de „obezitate clinică”, deși ratele de progresie au fost mai ridicate în China și Spania.