Proiectul MARIN de screening pentru cancerul de prostată și statisticile GLOBOCAN în România

România estimează anual aproape 8.000 de cazuri noi de cancer de prostată. Lansat în 2026, proiectul-pilot MARIN va testa gratuit 23.002 persoane, fiind prima inițiativă națională de screening organizat pentru această boală.
Potrivit estimărilor GLOBOCAN 2024, aproape 8.000 de cazuri noi de cancer de prostată sunt estimate anual în România, boala situându-se pe locul al doilea între cancerele diagnosticate la bărbați, după cancerul pulmonar (14,9% din cazurile noi), și fiind cea de a treia cauză de deces cancerigen, cu 2.389 de decese estimate anual. La nivel global, peste 1,5 milioane de cazuri noi și aproape 420.000 de decese au fost estimate în 2024.
În 2026 a fost lansat proiectul-pilot MARIN (Mobilizare pentru Acces la screening, evaluarea Riscului, Informare și Navigare), primul program de screening organizat pentru cancerul de prostată din România. Coordonat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, alături de Institutul Național de Sănătate Publică și COPAC, cu finanțare prin Programul Sănătate și o valoare eligibilă de peste 46 de milioane de lei, proiectul vizează testarea gratuită a a 23.002 persoane din toate cele opt regiuni de dezvoltare, cu accent pe bărbații cu vârste între 50 și 70 de ani din grupuri vulnerabile.