De ce le place copiilor să se sperie? Frica poate fi și o lecție de curaj
Studiile Laboratorului de Frică Recreational de la Universitatea Aarhus arată că frica aleasă de copil, la o doză optimă, este o modalitate de a învăța să gestioneze incertitudinea, spre deosebire de cea impusă.
Mulți părinți cunosc scena de Halloween în care copilul, deși reticent inițial, revite de trei ori lângă masca vecinilor. Această preferință pentru frica voluntară nu este un comportament rar, ci o regulă, potrivit unui studiu recent. Cercetătorii de la Laboratorul de Frică Recreational (Recreational Fear Lab) al Universității Aarhus, condus de Mathias Clasen și Marc Malmdorf Andersen, investighează mecanismul psihologic din spatele acestei experiențe.
Într-un studiu publicat în 2020 în revista Psychological Science, echipa a monitorizat 110 vizitatori (cu vârste între 12 și 57 de ani) într-o casă bântuită din Vejle, Danemarca. Participanții au purtat monitoare de puls și au raportat nivelurile de frică și de distracție. Rezultatele indică existența unei zone optime: prea puțină frică generează plictiseală, iar prea multă distruge plăcerea. Studiul sugerează că frica trebuie dosată ca o substanță care, la concentrația potrivită, devine o sursă de bucurie.
O cercetare ulterioară, publicată în 2025 în Child Psychiatry & Human Development, a interrogat 1.600 de părinți danezi. Aceștia au rapportat că 93% dintre copiii lor (cu vârste între 1 și 17 ani) se bucură de cel puțin o activitate care implică o doză de frică, de la leagănele împinse sus și jocul de-a v-ați ascunselea, până la filmele de groază în adolescență. Helen Dodd, profesoară de psihologie a copilului la Universitatea Exeter și coautoare a studiului, explică faptul că, prin „joaca riscantă” pe care o controlează, copilul învață să se simtă în fața incertitudinii, să își stabilească limitele și să identifice mecanismele care îl ajută să treacă prin ele.
Concluzia esențială pusă de cercetători în lumină este că factorul decisiv nu este doar doza de frică, ci și agentul care o determină. Când copilul are controlul și poate interveni, frica funcționează ca un exercițiu educativ. Dimpotrivă, atunci când este expusă la frică împotriva voinței sale – de exemplu, fiind ținut în fața unui ecran pentru a „se căli” sau forțat în anumite situații – mesajul învățat este că semnalele și limitele sale personale nu sunt respectate. Curajul autentic rezultă din capacitatea copilului de a spune „Stop”.
Pentru a transformă frica într-o lecție constructivă, specialiștii recomandă părinților să asigure că „ușa de ieșire” rămâne mereu accesibilă și controlată de copil. Strategii utile includ stabilirea unui cuvânt cod („pauză”) care oprește imediat filmul sau activitatea, sau formularea în parcuri a încrederei condiționate: „Tu hotărăști dacă mergi, eu te aștept oricum”. După experiența înfricoșătoare, două întrebări ajută la procesarea emoțională: „Care a fost momentul cel mai înfricoșător?” și „Ce te-a ajutat să rămâi?”. Dacă apariția simptomelor de stres post-traumatic durează săptămâni, doza a fost probabil inadecvată și se impune consultul de specialitate.