Populațiile mici de animale sălbatice se pot redresa chiar și atunci când se află în pragul extincției
Un studiu recent publicat în Proceedings of the Royal Society B, coordonat de Universitatea Monash și Societatea Zoologică din Londra, demonstrează că eforturile de conservare bine țintite pot salva speciile aflate la limita dispariției, contrar teoriilor ecologice tradiționale.
Speciile cu mai puțin de 50 de exemplare rămase în sălbăticie nu sunt condamnate automat la extincție, deoarece eforturile de conservare bine țintite pot salva o specie de la dispariția sa definitivă. Aceste concluzii provin dintr-un studiu recent realizat de cercetători de la Universitatea Monash (Australia) în colaborare cu Societatea Zoologică din Londra, rezultatele fiind publicate în revista Proceedings of the Royal Society B și relatate de agenția Xinhua, citată de Agerpres.
Cercetarea contestă teoriile ecologice consacrate care susțineau că populațiile de animale care suferă o reducere drastică a numărului de indivizi vor intra inevitabil în colaps din cauza consangvinizării și a pierderii diversității genetice. Studiul a analizat 141 de specii de păsări și mamifere ale căror populații sălbatice au scăzut sub 50 de indivizi începând cu anul 1950, constatând că măsurile active și țintite de conservare pot inversa cu succes această tendință negativă.
Conform datelor, dintre cele 51 de specii care au beneficiat de măsuri directe de conservare, cum ar fi controlul prădătorilor invazivi, restaurarea habitatelor, reproducerea în captivitate sau relocarea, 61% au reușit să ajungă la populații de cel puțin 100 de indivizi. În contrast, 37% dintre speciile care nu au primit astfel de intervenții directe au dispărut, iar doar 2% au atins o populație de minimum 100 de exemplare.
O abordare integrată, care combină reducerea amenințărilor cu managementul direct al populațiilor, a dus la cele mai ridicate rate de succes. Un exemplu reprezentativ este găinușa de pădure de pe insula Lord Howe din Australia, a cărei populație a crescut de la 23 de exemplare la sfârșitul anilor 1970 la peste 1.600 de exemplare în prezent.
Donal Smith, autorul principal al studiului de la Universitatea Monash, a declarat că dimensiunea populației nu ar trebui să fie factorul decisiv care determină continuarea eforturilor de conservare. El a adăugat: „Atunci când combatem în mod activ presiunile externe care cauzează declinul speciilor și sprijinim în mod direct creșterea numărului de exemplare, populațiile mici dau dovadă de o uimitoare capacitate de redresare”.