CallDoc

ADHD la femei: de ce diagnosticul este adesea întârziat

CallDoc
ADHD la femei: de ce diagnosticul este adesea întârziat

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) este mai greu de recunoscut la femei din cauza stereotipurilor legate de hiperactivitate și a mecanismelor de compensare.

Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) este adesea asociată cu imaginea unui copil agitat, însă această percepție este prea îngustă, în special în cazul femeilor. Cercetările indică faptul că femeile primesc diagnosticul, în medie, cu aproximativ cinci ani mai târziu decât bărbații, multe ajungând la acest verdict abia la vârsta adultă, după ce dificultățile au fost atribuite erroneu anxietății, stresului sau altor probleme de sănătate mintală.

Întârzierea diagnosticului este cauzată în parte de faptul că criteriile tradiționale s-au concentrat pe profilul asociat băieților, precum hiperactivitatea evidentă și comportamentele disruptive. Fetele pot prezenta însă dificultăți de concentrare, tendințe de a visa cu ochii deschiși, uitări sau probleme de organizare, fără a fi percepute ca „copii-problemă”, mai ales dacă obțin note bune și sunt liniștite.

Un aspect central este „masking-ul” — efortul constant de a ascunde trăsăturile ADHD pentru a se conforma așteptărilor sociale de a fi cuminți, atente și organizate. Acest mecanism de compensare poate fi epuizant, generând rușine și autocritică. De asemenea, hiperactivitatea nu este întotdeauna vizibilă motoriu, putând apărea sub forma unei activități mentale intense.

Dificultățile devin adesea evidente la maturitate, atunci când responsabilitățile cresc (studii universitare, carieră, relații, copii) și structura oferită anterior de familie sau școală nu mai este suficientă pentru a compensa problemele de funcție executivă. De asemenea, schimbările hormonale din perioada perimenopauzei pot agrava simptomele de memorie, concentrare și organizare, făcând ADHD mai greu de compensat.

Diagnosticul de ADHD la adulți necesită o evaluare clinică și psihosocială completă, bazată pe istoricul de dezvoltare, deoarece simptomele trebuie să fie prezente încă din copilărie (în general înainte de 12 ani) și să afecteze funcționarea în cel puțin două domenii diferite ale vieții. Doar chestionarele sau videoclipurile de pe rețelele sociale nu sunt suficiente pentru stabilirea diagnosticului, fiind necesară intervenția unui specialist pentru a diferenția ADHD de tulburări precum cea bipolară, depresia sau burnout-ul.

Tratamentul este individualizat și poate include intervenții psihologice structurate, strategii practice de organizare și, în anumite cazuri, farmacoterapie (stimulante sau nestimulante), sub monitorizarea strictă a unui medic. Recuperarea implică nu doar medicația, ci și reevaluarea concluziilor personale negative acumulate în anii de diagnostic tardiv.

Surse

Categorii: