Șoldul deteriorat: când este necesară proteza și cum arată recuperarea

Dr. Adrian Dima de la Spitalul Clinic SANADOR explică diferența dintre tratamentul medicamentos și protezare, detaliind simptomele coxartrozei și protocolul de recuperare post-operatorie.
Durerile de șold, dificultățile la mers și rigiditatea articulațiilor pot fi primele semne ale unor afecțiuni care, în timp, ajung să necesite intervenții chirurgicale. Când este suficient tratamentul medicamentos și când se impune proteza de șold?
Dr. Adrian Dima, medic primar ortopedie și traumatologie cu competență în chirurgia artroscopică, la Spitalul Clinic SANADOR, a fost invitat la DC Medical și DC News.
Alături de jurnalistul Val Vâlcu, dr. Adrian Dima ne-a vorbit despre:
Este o patologie cu care copiii se nasc, caracterizată printr-un deficit sau un defect al articulației șoldului
Displazia de șold la adulți: când sunt necesare intervențiile chirurgicale reconstructive
În stadiile mai precoce, se încearcă anumite intervenții chirurgicale prin care să se restabilească congruența articulară
De ce se amână protezarea șoldului la pacienții tineri
Încercăm să amânăm protezarea până la momentul optim, atunci când tratamentele conservatoare și, dacă este cazul, cele chirurgicale nu mai oferă rezultate suficiente
Datorită progreselor tehnologice, componentele protezelor au în prezent o durată de viață considerabilă, iar pacienții se reintegrează foarte bine
Când este necesară proteza de șold și ce simptome arată că articulația s-a degradat
Protezarea se adresează pacienților care prezintă modificări importante ale articulației, fie după traumatisme, fie ca urmare a degradării progresive a acesteia. Este cazul persoanelor în vârstă care dezvoltă coxartroză, o boală degenerativă în care cartilajul articular se distrug
Coxartroza: cum recunoști primele semne și când trebuie să mergi la medic
Uneori, totul începe cu dureri ușoare, intermitente, care apar după un efort mai mare. Pacientul observă că îl doare șoldul, dar durerea dispare după câteva zile sau după administrarea unui medicament precum paracetamolul
Durerile de șold: când ajută mișcarea și când trebuie evitat efortul fizic
Mișcarea este foarte bună pentru articulații, dar trebuie făcută în mod corespunzător. Nu recomandăm forțarea unei articulații în timpul unui puseu dureros. Nu funcționează principiul „cui pe cui se scoate” atunci când există durere acută
Suplimentele, unguentele și infiltrațiile pentru coxartroză: ce efecte pot avea
În anumite stadii, mai ales când apar primele semne, unele suplimente pot avea un rol complementar, în funcție de indicația medicală. Este importantă și schimbarea stilului de viață, atunci când este necesară
Redoarea matinală și durerile articulare: pot fi semne de artroză?
După o perioadă de repaus, pacientul simte că articulația este înțepenită, iar primii pași sunt mai dificili. Pe măsură ce începe să se miște, senzația se poate diminua
Frigul și schimbările de temperatură pot accentua durerile articulare
Unii pacienți observă o accentuare a simptomelor în anumite perioade ale anului, mai ales primăvara și toamna, când temperaturile fluctuează. Frigul și umezeala pot accentua disconfortul resimțit de unele persoane
Fractura de col femural la vârstnici: cum apare și ce tratamente există
Osteoporoza favorizează aceste fracturi. Persoanele în vârstă pot dezvolta un grad mai mare sau mai mic de osteoporoză, iar o cădere aparent banală, în baie, în casă sau după împiedicarea de un prag ori de un preș, poate provoca o fractură de șold
Recuperarea după proteza de șold: când se ridică pacientul din pat și cât timp folosește cadrul de mers
A doua zi după operație, pacientul se ridică și face primii pași cu ajutorul cadrului de mers.
Gradul de sprijin pe picior depinde de mai mulți factori: parametrii intraoperatori, cantitatea și calitatea osului disponibil, precum și starea fizică a pacientului
Protezarea ambelor șolduri: de ce intervențiile se fac, de regulă, în etape
De regulă, intervențiile se fac în două etape. Se așteaptă ca membrul operat primul să ajungă într-o stare funcțională bună, astfel încât pacientul să se poată sprijini pe el în condiții de siguranță
Emisiunea va fi difuzată joi, 5 noiembrie, de la ora 15:00, pe:
- Categorii: