Aproape 2.000 de persoane au fost investigate pentru tuberculoză în județul Dolj

Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” a încheiat activitățile de screening pulmonar în 20 de localități din județul Dolj, în perioada 4 august – 15 octombrie 2026.
Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” a anunțat încheierea activităților de screening pulmonar desfășurate în județul Dolj prin intermediul caravanei mobile Screening TB. Proiectul, cu codul MySMIS 324871, s-a desfășurat în perioada 4 august – 15 octombrie 2026, vizitând 20 de localități.
În total, 1.992 de persoane au beneficiat de activitățile de informare, consiliere, educare și conștientizare, fiind ulterior supuse screeningului prin investigații radiologice (RX). Unitatea mobilă utilizată este dotată cu aparatură digitală de radiologie asistată de inteligență artificială (AI) și facilități de acces pentru persoanele cu mobilitate redusă. Participanții au primit gratuit investigații și consiliere privind sănătatea respiratorie, fiind îndrumați către servicii de specialitate în cazul în care au fost necesare evaluări suplimentare.
Contextul epidemiologic din județul Dolj indică o incidență de 67,2 cazuri la suta de mii de locuitori în anul 2024, valoare aflată peste media națională, stabilită la 44,3 cazuri la suta de mii de locuitori. România continuă să detină cel mai mare număr de cazuri de tuberculoză din Uniunea Europeană.
Programul național multianual este finanțat prin Programul European de Sănătate al Ministerului Fondurilor Europene, cu cofinanțare din partea Ministerului Sănătății, având o valoare de 40.355.358,78 lei. Proiectul este desfășurat de Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, în colaborare cu Institutul Național de Sănătate Publică, Fundația Romanian Angel Appeal și Fundația Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate.
Ținta proiectului este ca până în septembrie 2028, 75.001 persoane din grupuri vulnerabile din toate județele țării și din municipiul București să beneficieze de servicii gratuite de Screening TB. De asemenea, programul prevede formarea a 501 specialiști în activități de prevenire și control al bolii. În lunile octombrie, noiembrie și decembrie, caravanele se vor deplasa în județele Brăila și Olt.