Artrita genunchiului „os pe os”: De ce intervenția chirurgicală nu este întotdeauna necesară
Experții ortopedici avertizează că imaginile radiografice nu determină singure nevoia de înlocuire a genunchiului, accentuând importanța tratamentelor conservatoare.
Artrita genunchiului poate transforma mișcările cotidiene, precum urcatul scărilor sau ridicarea din pat, în activități dureroase. Termenul de „os pe os”, utilizat adesea după o radiografie, descrie pierderea avansată a cartilajului care amortizează capetele oaselor și facilitează mișcarea lină. Deși mulți pacienți consideră înlocuirea genunchiului inevitabilă în acest stadiu, experții precizează că extentul daunelor vizibile pe un scan nu reflectă întotdeauna nivelul de durere resimțit sau tratamentul necesar.
Dr. Rakesh Rajput, șeful departamentului de ortopedie al spitalelor CK Birla, CMRI, Kolkata, a explicat că o radiografie singură nu poate determina cât de mult suferă o persoană sau dacă înlocuirea genunchiului este singura opțiune. În acest sens, Brigadierul (Dr.) Barun Datta, consultant senior în chirurgie ortopedică la Spitalul Narayana RN Tagore, Mukundapur, Kolkata, a subliniat că medicii trebuie să analizeze durerea, mobilitatea, starea generală de sănătate și stilul de viață înainte de a recomanda intervenția, afirmând că obiectivul trebuie să fie „tratarea pacientului, nu doar a radiografiei”. Due to the fato că doi pacienți cu rezultate similare la radiografie pot prezenta simptome foarte diferite, deciziile de tratament trebuie să reflecte impactul real asupra vieții de zi cu zi.
În funcție de severitatea artritei, tratamentul poate include fizioterapie, exerciții de întărire musculară, gestionarea greutății, modificarea activităților și medicamente prescrise după evaluare medicală. Dr. Rajput a menționat că întărirea mușchilor cvadriceps și a altor mușchi din jurul genunchiului poate îmbunătăți stabilitatea și funcționarea zilnică, chiar dacă cartilajul deteriorat nu mai poate fi restaurat. Aceste măsuri vizează reducerea simptomelor și conservarea mobilității, nu inversarea pierderii avansate de cartilaj.
Intervenția chirurgicală devine o opțiune rezonabilă atunci când durerea persistă în ciuda tratamentelor conservatoare adecvate și afectează semnificativ calitatea vieții. Semnele care indică necesitatea unei reevaluări includ dificultățile de a merge distanțe scurte, somnul perturbat, umflarea recurentă și problemele în îndeplinirea activităților de rutină. Experții concluzionează că scopul final este menținerea mișcării, evitând atât refuzul chirurgical nejustificat, cât și graba spre operație bazată strict pe severitatea unui scan.