CallDoc

ASSMB prezintă progresul proiectelor de investiții la Convenția Română a Spitalelor

CallDoc
ASSMB prezintă progresul proiectelor de investiții la Convenția Română a Spitalelor

Reprezentanții Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București au detaliat stadiul modernizării infrastructurii spitalicești și solicitările adresate decidenților.

Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) a participat, pentru al șaptelea an consecutiv, ca partener instituțional al Convenției Române a Spitalelor – ROHO. Ediția curentă, desfășurată sub tema „De la fragmentare la integrare: Sănătatea ca Strategie”, a reunit manageri de spitale, directori medicali și lideri de opinie din sectorul sanitar, din România și din străinătate.

În cadrul sesiunii de deschidere, Oana Sivache, Directorul Direcției Management Proiecte ASSMB, a prezentat date privind dezvoltarea infrastructurii celor 19 spitale aflate în subordinea instituției. Au fost finalizate 12 proiecte finanțate prin PNRR, cu o valoare de 137 milioane lei. În paralel, proiectul Corpului C5 de Terapie Intensivă Neonatală din Spitalul Clinic Filantropia este implementat prin contribuție proprie din bugetul local, cu termen de finalizare până la sfârșitul anului curent.

Referitor la celelalte investiții, au fost menționate 8 proiecte derulate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), cu o absorbție de 58 milioane lei, care vor fi finalizate la sfârșitul anului 2026 prin Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești (PNIIUS), unde absorbția este de 43 milioane lei.

Oana Sivache a subliniat necesitatea unei strategii pe termen lung pentru sistemul spitalicesc, solicitând decidenților reguli stabile pe durata proiectelor, cofinanțare multianuală garantată și o strategie de dezvoltare pe 10-15 ani, independentă de mandatele politice.

Surse

Categorii: