Cercetătorii au identificat un nou subtip de depresie asociat cu dereglarea ceasului biologic
Un studiu condus de Universitatea din Sydney a identificat „depresia circadiană”, un subtip care afectează aproximativ un sfert din pacienți și prezintă o rezistență mai mare la antidepresivele clasice.
Cercetătorii de la Universitatea din Sydney, Australia, au identificat un subtip de depresie denumit „depresie circadiană”, asociat perturbării ritmului circadian — mecanismul biologic de aproximativ 24 de ore care reglează ciclul somn-veghe. Studiul, publicat în British Journal of Psychiatry, a analizat date clinice și genetice de la 11.380 de australieni cu depresie severă, recurentă sau persistentă, constatând că aproximativ 23-25% dintre participanți prezintă caracteristicile acestui subtip.
Depresia circadiană este definită prin șase criterii clinice, dintre care pacienții trebuie să îndeplinească cel puțin trei: manifestarea sezonieră a simptomelor (în special iarna), amânarea momentului de mijloc al somnului, tendința de a fi „pasăre de noapte” (cronotip vesperal), hipersomnia în timpul episoadelor depresive, senzația de epuizare intensă la trezire (inerție a somnului) și „jet lag social” (diferența semnificativă de program între zilele lucrătoare și weekend).
Potrivit lui prof. Ian Hickie și dr. Emiliana Tonini, autorii studiului, persoanele cu acest profil tind să dezvolte afecțiunea la o vârstă mai fragedă și manifestă simptome mai severe, inclusiv episoade hipomaniacale, simptome psihotice și un risc crescut de ideații suicidare. De asemenea, acești pacienți sunt mai predispuși la creșterea în greutate în timpul episoadelor depresive și prezintă riscuri genetice mai mari pentru tulburări de neurodezvoltare, precum ADHD, precum și pentru afecțiuni inflamatorii și cardiovasculare, incluzând rezistența la insulină și obezitatea.
O constatare critică a cercetării este că depresia circadiană răspunde mult mai slab la tratamentele standard de primă linie, precum inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI) sau inhibitorii recaptării serotoninei și norepinefrinei (SNRI), prezentând totodată o incidență mai mare de efecte adverse. Cercetătorii explică faptul că aceste medicamente nu reușesc să resincronizeze genele ceasului central, deoarece patologia este condusă de o desincronizare biologică intrinsecă, nu doar de un deficit de monoamine.
În schimb, studiul sugerează că pacienții ar putea beneficia de intervenții cronobiologice țintite. Acestea includ terapia cu lumină albă intensă (10.000 lux) dimineața, administrarea de melatonină sau medicamente cu acțiune asupra sistemului melatoninergic (precum agomelatina), precum și terapia ritmului social pentru stabilizarea rutinei zilnice de masă, exerciții fizice și somn. Identificarea acestui subtip ar putea permite o abordare mai personalizată a tratamentului, în special pentru tinerii care caută sprijin pentru prima dată.
Deși rezultatele sunt semnificative, cercetătorii au menționat limitări ale studiului, acesta fiind bazat pe participanți cu ancestranță europeană inferată genetic, ceea ce poate limita generalizarea datelor. Totodată, experți externi au observat că studiul nu a luat în considerare impactul hormonal al menopauzei asupra tulburărilor de somn.
- Categorii: