Descoperire despre mecanismul oboselii mentale: Glutamatul, vinovatul acumulării după efortul cognitiv
Un studiu publicat în PNAS arată că acumularea de glutamat în cortexul prefrontal corelează cu reducerea disposiției de a continua sarcinile dificile, chiar și când recompensa este mai mare.
Un studiu recent, coordonat de Hongmei Xia de la Universitatea Ludwig-Maximilians din München și publicat în revista Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), identifică acumularea de glutamat într-o anumită regiune a creierului drept un factor posibil asociat cu renunțarea mai ușoară la sarcinile dificile. Cercetarea sugerează că efortul mental intens modifică nivelurile acestei substanțe chimice, ducând la o stare de oboseală motivațională.
Echipa de cercetători a analizat comportamentul a 31 de voluntari sănătoși, supuși la teste de memorie solicitante cu durata de 20 de minute. Participanții au fost împărțiți în două condiții de experiment: una în care activitatea cortexului prefrontal a fost stimulată electric pentru a crește excitabilitatea, și alta cu stimulare simulată ( sham ). Scopul a fost de a observa impactul creșterii activității cerebrale asupra performanței și al stării de epuizare post-efort.
Rezultatele au evidențiat că, deși stimularea electrică a îmbunătățit inițial performanța participanților la testele de memorie, aceasta a dus și la niveluri semnificativ mai ridicate de glutamat măsurate prin spectroscopie prin rezonanță magnetică. Critic pentru concluzia studiului, după sesiunile de efort intens, voluntarii au devenit mai puțin dispuși să aleagă sarcini suplimentare dificile, chiar dacă acestea ofereau recompense financiare mai mari, preferând în schimb opțiuni cu efort redus și plată mai mică.
Oboala motivațională, descrisă de cercetători ca prețul plătit pentru performanța sporită indusă de excitabilitatea cortexului prefrontal dorsolateral (DLPFC), indică o schimbare în modul în care creierul evaluează costul efortului. Studiul nu demonstrează că glutamatul este singura cauză a renunțării la sarcini, ci prezintă un posibil mecanism biologic care necesită validare prin cercetări viitoare.
Dincolo de aspectul psihologic cotidian, descoperirile au implicații potențiale în domeniul medical. Cercetătorii propun ca metabolismul glutamatergic prefrontal să fie investigat ca un posibil biomarker pentru identificarea oboselii patologice și ca țintă terapeutică pentru dezvoltarea tratamentelor destinate formelor severe sau cronice de epuizare mentală.