Dr. Cosmin-Dinu Alexandrescu avertizează despre „deșertul medical” din afara centrelor universitare

Președintele APMA subliniază inegalitățile din sistemul de sănătate și lipsa accesului la consultații în zonele periferice.
Lipsa serviciilor medicale în afara marilor centre universitare accentuează inegalitățile din sistemul de sănătate, determinând pacienții să ajungă la medic în stadii mai avansate ale bolilor din cauza lipsei accesului la consultații, a declarat dr. Cosmin-Dinu Alexandrescu, președintele Asociației Profesionale a Medicilor de Ambulator (APMA), în cadrul ZF Health & Pharma Summit 2026.
„Există o foarte mare lipsă de servicii medicale în multe zone din țară. Dacă ieșim din centrele universitare, la 10-15 km deja se simte deșertul și este extrem de frustrant”, a precizat medicul, subliniind că reducerea acestui decalaj trebuie să reprezinte o prioritate pentru sistemul sanitar din România.
Dr. Alexandrescu a menționat că acele diferențe sunt vizibile și printre pacienții proprii. În prezent, cabinetul său este situat în cartierul Militari din București, unde aproximativ jumătate dintre pacienți provin din comunele limitrofe Capitalei, spre deosebire de perioada în care își desfășura activitatea în zona Pieței Alba Iulia.