CallDoc

Evoluția schimbărilor hormonale în organismul femeii de la pubertate la menopauză

CallDoc
Evoluția schimbărilor hormonale în organismul femeii de la pubertate la menopauză

Dr. Cristina Romanescu explică etapele tranziției hormonale la femei, importanța evaluării medicale pentru a diferenția procesele fiziologice de patologii și factorii care influențează echilibrul endocrin.

Schimbările hormonale însoțesc toate etapele vieții unei femei, de la pubertate până la menopauză, influențând regularitatea menstruației, somnul și dispoziția. Dr. Cristina Romanescu, medic primar obstetrică-ginecologie, subliniază că, deși unele manifestări sunt naturale, cele intense sau persistente necesită evaluare medicală pentru a diferenția schimbările fiziologice de simptomele unei patologii.

În perioada pubertății se activează axa hipotalamo-hipofizo-ovariană, marcând apariția primei menstruații (menarhă), perioadă în care ciclurile pot fi neregulate. Între 20 și 30 de ani, femeia atinge, în general, perioada de fertilitate maximă, susținută de ovulație și de variațiile de estrogen și progesteron. Este etapa în care apar cel mai frecvent simptomele premenstruale, iar orice sângerare abundentă, anemie sau dureri severe impun consultul de specialitate.

După vârsta de 35 de ani, se observă în general o scădere a calității ovocitelor și a rezervei ovariene, fapt ce impactează fertilitatea. Specialistul recomandă în această etapă evaluarea rezervei ovariene, inclusiv prin determinarea nivelului hormonului anti-Müllerian (AMH), precizând că aceste schimbări nu indică automat un deficit hormonal care să necesite tratament.

Tranziția către menopauză, numită perimenopauză, are loc de obicei între 40 și 50 de ani și este marcată prin fluctuații hormonale, ovulații imprevizibile și neregularități ale ciclului menstrual. Simptomele comune includ bufeurile, transpirațiile nocturne și tulburările de somn. Dr. Romanescu avertizează că manifestările din această perioadă nu trebuie atribuite automat hormonilor, putând fi cauzate și de stres prelungit, depresie, anemie sau afecțiuni tiroidiene.

Menopauza se instalează, în medie, în jurul vârstei de 50-51 de ani și este definită medical prin absența menstruației timp de 12 luni consecutive. Efectele sale pot include scăderea densității minerale osoase (risc de osteoporoză) și modificări metabolice. Manifestările variază individual, de la absența simptomelor până la insomnie, uscăciune vaginală, dureri articulare sau acumularea grăsimii abdominale, care poate crește riscul cardiovascular.

Terapia hormonală poate fi o opțiune în funcție de istoricul medical, evaluându-se riscurile de tromboză și tulburările de coagulare. Dacă uterul este păstrat, estrogenul este asociat, de regulă, cu un progestogen pentru protecția endometrului. În paralel, echilibrul hormonal poate fi afectat negativ de factori precum alimentația ultraprocesată, sedentarismul, stresul cronic, consumul de alcool și fumatul, acesta din urmă afectând calitatea ovocitelor și crescând riscul de cancer de col uterin.

Surse

Categorii: