Impactul trecerii la agricultură asupra sănătății și staturei umane

Studii de specialitate realizate pe rămășițele populațiilor neolitice indică faptul că trecerea la o alimentație dependentă de culturile de plante a făcut specia umană mai bolnăvicioasă și mai scundă, comparativ cu strămoșii lor vânători-culegători. Odată cu devenirea fermierilor, oamenii au devenit mai scunzi și mai bolnavi. Deși au existat progrese economice și sociale, noile generații de fermieri au fost mai scunde, mai slabe fizic și mai bolnăvicioase decât clanurile paleolitice, specialiștii atribuind acest regres dietei. Specialiștii arată că în perioada neolitică, indivizii au devenit mai scunzi, mai plăpânzi și mai bolnăvicioși decât strămoșii lor din Paleolitic, în ciuda îmbunătățirii aparente a condițiilor de viață, precum abandonul peșterilor și eliminarea riscului permanent de a căuta hrana. Studiul subliniază că trecerea la o dietă bazată preponderent pe plante a reprezentat un regres al stării de sănătate și al condiției fizice. Primul indiciu al stării precare de sănătate a fost statura mai mică și aspectul mai plăpânz al primilor fermieri sedentari din Neolitic față de vânători. În comparație, bărbații din Era Glaciară aveau o înălțime medie de 1,75–1,84 metri, în timp ce fermierii neolitici aveau o medie de 1,65–1,70 metri, vânătorii paleolitici fiind și mai robuști.

Acum aproximativ 9000 de ani, Homo sapiens a declanșat o revoluție a societății omenești prin învățarea cultivării plantelor și domesticitatea animalelor, trecând de la viața nomadă de vânător-culegător la cea sedentară, locuind în sate de colibe protejate de valuri de pământ și garduri înalte. Cultura plantelor și rotația acestora în funcție de anotimpuri au impus sedentarismul. Această schimbare a asigurat hrana și a făcut viața mai predictibilă, permițând diversificarea societății prin apariția meșterilor, războinicilor, căpetenilor și dezvoltarea unor culte religioase complexe.

Un studiu contestă cunoștințele anterioare despre evoluția umană. Lucrarea „Stature and robusticity during the agricultural transition: evidence from the bioarchaeological record”, publicată în 2011 de Amanda Mummert, Emily Esche, Joshua Robinson și George J. Armelagos, propune o ipoteză neașteptată despre începuturile civilizației, bazându-se pe cercetări anterioare și analize de resturi osteologice din situri neolitice și paleolitice. În lucrarea „Paleopathology at the Origins of Agriculture” (Cohen și Armelagos, 1984), deteriorarea stării de sănătate a fost observată în 19 din 21 de societăți care au trecut la agricultură. Aceasta s-a manifestat prin creșterea incidenței bolilor infecțioase și dentare, precum și prin carențe nutriționale cauzate de foametea sezonieră, dependența de o singură cultură agricolă, distrugerea recoltelor, inegalitățile sociale și comerț. Analizele publicate după 1984 confirmă tendința de scădere a înălțimii adulților și deteriorarea generală a sănătății în perioadele de tranziție către agricultură, fenomen documentat global în Europa, Africa, Orientul Mijlociu, Asia, America de Sud și America de Nord. Aceasta a fost asociată cu creșterea densității populației și a incidenței bolilor infecțioase. Problemele primilor fermieri au fost accentuate de perioada de adaptare la noua dietă, metodele primitive de cultivare vulnerabile la boli sau intemperii și lipsa diversității plantelor cultivate, ceea ce a dus la carențe nutriționale. Principalele cauze ale declinului au fost reducerea diversității alimentare, dependența de culturi de bază precum cerealele, impactul secetelor asupra comunităților sedentare, creșterea densității populației și proximitatea față de animalele domestice, factori care au favorizat bolile.

Pentru a înțelege diferențele, este necesară analiza dietei vânătorilor-culegători. Alimentația din Paleolitic, reconstituită prin dovezi arheologice și studii pe comunități contemporane, includea fructe sălbatice, rădăcini, tuberculi, legume, miere, pește și carne, fiind bogată în fibre vegetale și proteine animale. Specialiștii precizează că vânătorii paleolitici nu erau strict carnivori, deoarece vânatul era greu de procurat, în timp ce tuberculii, rădăcinile și fructele erau mai accesibile. Dieta lor era echilibrată, necesară supraviețuirii, și includea alimente gătite. Studiul din 2025, „Paleolithic Diet”, realizat de Sharon F. Daley, Hima J. Challa și Kalyan R. Uppaluri, arată că nu a existat un regim universal. În Israel, dovezi de acum 800.000 de ani indică o dietă variată cu semințe, fructe, legume și nuci. Analizele microfosile din tartrul dentar al Neanderthalilor din Irak și Belgia demonstrează consumul de curmale, leguminoase și semințe, cu modificări chimice care sugerează prepararea termică, contrar ideii că aceștia consumau doar proteine animale și alimente crude.

Categoriele de alimente consumate în Paleolitic au fost: De origine vegetală: tuberculi (asemănători cartofilor, morcovilor și păstârnacului), semințe, nuci, făină de orz sălbatic, fructe, fructe de pădure și flori. De origine animală: mamifere (bizonii, caii sălbatici, mamuții, cerbii, iepurii), păsări (rațe și găini sălbatice), reptile (țestoase) și ouă. Pește și fructe de mare: specii de apă dulce și sărată, în special în zonele costiere și fluviale. Insecte și derivate: lăcustele, gândacii, furnicile, precum și mierea și fagurii de miere.

Schimbarea alimentației a produs mutații genetice. Fermierii neolitici au pierdut diversitatea alimentară a strămoșilor lor, devenind dependenți de culturile proprii, cu un regim care a tenchend către vegetarianism. Aceștia continuau să vâneze animale din pădure, precum căprioare sau mistreți, însă animalele domestice erau adesea păstrate pentru lapte, lână, ouă sau alte subproduse, fiind consumate mai rar. Trecerea la o dietă bogată în plante a influențat evoluția genetică, în special a populațiilor europene. Studii de la Universitatea Cornell arată că renunțarea treptată la carnea și produsele marine a crescut frecvența unei anumite variante a genei FADS1. Alimentația neolitică s-a bazat pe un număr redus de culturi, în principal grâu, orz și linte, în detrimentul sutelor de specii de plante sălbatice și animale consumate anterior. Dependența de cereale și plante cultivate a fost asociată cu anemie feriprivă, carii dentare severe și reducerea staturii, situație care a început să se îmbunătățească ulterior, în Epoca Bronzului și Epoca Fierului, odată cu schimbările în regimul alimentar.