CallDoc

Lansarea primei clinici integrate pentru diabet la copii în România: Rogobete promite simplificarea accesului la insulină

CallDoc

Actualizare Noutăți din declarațiile ministrului Rogobete la lansarea Clinicii de Diabet

Peste 4.000 de copii din România suferă de diabet zaharat de tip 1, iar accesul la tratament, prevenția bolilor metabolice și educația pentru sănătate trebuie să devină priorități, a declarat ministrul. Salvați Copiii România a lansat, marți, campania de construire a primei Clinici Universitare Integrate de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii din România, un proiect realizat în parteneriat cu Spitalul Clinic CF2 și Universitatea de Medicină și Farmacie ‘Carol Davila’.

„Din păcate, discutăm de peste 4.000 de copii cu diabet tip 1 la nivel național. E o cifră destul de mare. Pe lângă afecțiunea aceasta, putem discuta despre dezechilibre metabolice importante, obezitate și așa mai departe. Cred că acest centru va fi un suport real nu doar din punct de vedere medical sau al tratamentului, ci și de consiliere, de îndrumare și de ajutor pentru copil, dar și pentru părinții acestuia”, a afirmat ministrul la conferința de lansare a campaniei.

Alexandru Rogobete a anunțat simplificarea procedurilor prin care pacienții își procură pompele și senzorii de insulină, astfel încât acestea să poată fi ridicate gratuit direct din farmaciile cu circuit deschis. „Este anormal să plimbăm pacienții de la o ușă la alta, la tot felul de cabinete, pentru a-și procura pompele de insulină și senzorii de insulină. Așa că îmi doresc să deschidem această rețea în farmaciile cu circuit deschis, astfel încât pacienții să își poată achiziționa gratuit – pentru că oricum sunt compensate – pompele și senzorii direct din farmacie, fără a mai fi nevoie să mai parcurgă acest traseu ultra birocratic”, a spus ministrul. Pacienții cu diabet ar putea primi mai ușor senzorii și pompele de insulină. Dincolo de planurile și strategiile naționale, ministrul a vorbit și despre o problemă practică pentru persoanele cu diabet: drumul pe care trebuie să îl parcurgă pentru a obține senzorii de monitorizare a glicemiei și pompele de insulină. Alexandru Rogobete spune că își dorește eliminarea drumurilor inutile între cabinetele medicale, în condițiile în care aceste dispozitive sunt deja decontate sau oferite gratuit pacienților eligibili. „O prioritate pentru mine ca ministru, este că îmi doresc să scoatem această plimbare inutilă a pacienților între cabinetele medicale pentru a-și achiziționa senzorii și pompele de insulină. Îmi doresc să deschidem în circuitul de farmacii cu lanț deschis, oricum statul le plătește, oricum sunt compensate și gratuite. Eu nu văd rostul pentru ce un pacient care știm că are diabet să stea cu orele și să-l plimbăm între cabinetele din ambulatoriu doar pentru a-și primi acele dispozitive medicale, repet, care oricum sunt gratuite”, a explicat ministrul. Astfel, una dintre direcțiile pe care vrea să le urmărească este ca pacienții să poată obține aceste dispozitive mai simplu, inclusiv prin circuitul farmaciilor cu lanț deschis.

Un alt obiectiv prezentat de Alexandru Rogobete vizează prevenția diabetului, a bolilor metabolice și a obezității, prin introducerea educației pentru sănătate în școli. El a precizat că a avut discuții cu ministrul Educației, care și-a exprimat deschiderea pentru introducerea, într-un interval scurt, a unui program modular, adaptat diferitelor categorii de vârstă. „Vorbim de diabet, de boli metabolice, de obezitate și consider esențial să introducem zona de prevenție. Am avut o discuție bună cu ministrul Educației, care este deschis ca în scurt timp să introducem modular, pe categorii de vârstă, Programul de educație pentru sănătate în școli. Noi considerăm cu toții că este un modul important pentru zona de prevenție și pentru a putea reduce cât se poate de mult prin stilul de viață, prin alimentație”, a subliniat Rogobete. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță posibile schimbări importante: ore de educație pentru sănătate în școli, un nou Plan Național de Diabet, acces mai simplu la pompele și senzorii de insulină și 40 de medicamente noi pe lista celor compensate. Prevenirea problemelor de sănătate începe încă din copilărie, iar școala ar putea avea un rol important în acest proces. Una dintre temele abordate de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, după lansarea publică a campaniei de construire a primei Clinici Universitare Integrate de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii din România, a fost introducerea educației pentru sănătate în școli. Întrebat când vor putea fi văzute concret aceste ore în programul elevilor, ministrul a explicat că discuțiile durează de mult timp, însă proiectul a întâmpinat mai multe obstacole. „Este adevărat, discuția este de mult timp. A existat o rezistență din diferite zone, asociațiile de părinți inițial, apoi tot felul de alte organizații neguvernamentale care au pus o presiune publică nejustificată, zic eu, pentru această componentă de educație pentru sănătate și iată că procesul legislativ a durat foarte mult și lucrurile nu s-au realizat în termen”, a declarat Alexandru Rogobete. Ministrul a precizat că a discutat deja cu ministrul Educației, care ar fi deschis unei astfel de inițiative. Următorul pas ar putea fi formarea unui grup de lucru între cele două ministere, pentru pregătirea primelor module. Acestea nu ar urma să fie introduse toate în același timp, ci treptat, în funcție de vârsta copiilor. O altă întrebare importantă este dacă educația pentru sănătate va deveni o disciplină obligatorie sau va rămâne la alegerea elevilor și părinților. Alexandru Rogobete a spus că înclină spre varianta obligatorie și că aceasta va fi direcția pe care o va susține în discuțiile viitoare. „Eu aș tinde să fie obligatoriu, sau cel puțin părerea mea este că ar trebui să fie obligatoriu, nu pot să vă zic ferm acum cum va rămâne, dar intenția mea și discuția pe care o voi duce va fi pentru a deveni obligatoriu, pentru că dacă nu va deveni obligatoriu și va fi opțional, cel mai probabil nu se va realiza”, a explicat ministrul. Deocamdată, nu a fost anunțată o dată concretă de la care aceste ore ar putea fi introduse în școli.

În intervenția sa, ministrul a mai anunțat o modificare legislativă, prin care Ministerul Sănătății să poată finanța achiziția de echipamente și investițiile în spitalele care nu se află în subordinea ministerului, ci în rețeaua universităților. Rogobete a făcut referire la Spitalul CF 2, transferat de la Ministerul Transporturilor în administrarea Universității de Medicină și Farmacie din București, și a precizat că actualul cadru legislativ trebuie adaptat pentru a permite finanțarea acestor unități sanitare. „Este nevoie de o modificare legislativă, astfel încât Ministerul Sănătății să poată transfera fonduri pentru echipamente și investiții în spitalele care nu aparțin rețelei Ministerului Sănătății. Aceasta este prima promisiune pe care o fac astăzi, astfel încât după această modificare să putem ajuta cu suport financiar și spitalele din rețeaua universităților, la fel cum facem cu spitalele din consiliilor județene, de exemplu, sau alte tipuri de unități sanitare”, a mai spus ministrul.

Un alt subiect abordat a fost Planul Național de Diabet, despre care se discută de mai mulți ani și pentru care trebuiau elaborate normele necesare aplicării. Ministrul Sănătății a criticat forma actuală a documentului, considerând că acesta conține prea multe obiective și măsuri care nu pot fi puse în practică în condițiile reale ale sistemului medical din România. „Multe planuri sunt întârziate și multe din ele, din punctul meu de vedere, sunt adevărate teze de doctorat care nu pot fi puse în aplicare, pentru că au fost scrise de tot felul de specialiști în domeniu, cadre universitare care au vrut să arate că știu să scrie mult, dar lucrurile, foarte multe obiective, acțiuni care nu pot fi puse în aplicare. Și avem aceste exemple din trecut”, a afirmat Alexandru Rogobete. Oficialul a explicat că își dorește ca documentele strategice coordonate de Ministerul Sănătății să fie mai simple, să aibă obiective clare și să poată fi aplicate efectiv. În opinia sa, problema Planului Național de Diabet este că măsurile prevăzute depășesc capacitatea actuală a sistemului de sănătate. „Și acest plan nu a fost pus în aplicare pentru că a fost un basm, un roman. Un plan care depășește cu mult capacitatea sistemului de sănătate și a României de a fi pus în aplicare și nu pentru că am fi incompetenți. Ci pentru că ce scrie în acel plan nu are legătură cu realitatea din sistemul de sănătate. Și avem multe exemple”, a declarat ministrul. Acesta a dat asigurări că va exista o nouă abordare, iar documentul va fi unul mai suplu, cu măsuri care să poată fi implementate într-un timp cât mai scurt. „Cât despre plan vom discuta și vă asigur că va fi unul suplu, la obiect și care va putea fi pus în aplicare în cel mai scurt timp posibil”, a mai spus Alexandru Rogobete.

Alte 40 de medicamente ar putea intra pe lista celor compensate până la finalul lunii decembrie. Ministrul Sănătății a transmis și un mesaj pentru pacienții care depind de tratamentele medicamentoase, afirmând că lucrează împreună cu instituțiile din domeniu pentru a asigura accesul acestora la medicamente în luna decembrie. Mai mult, Alexandru Rogobete și-a exprimat intenția de a introduce încă 40 de medicamente pe lista celor compensate până la finalul lunii. „Îi asigur pe pacienți că fac tot ce-mi stă în putere și lucrez cu toate instituțiile și cu toate organismele din jurul Ministerului Sănătății astfel încât să le asigurăm accesul la medicamente în decembrie și la final de decembrie îmi doresc să introducem alte 40 pe lista de compensate”, a declarat acesta.

La finalul declarațiilor, ministrul a transmis și un mesaj referitor la responsabilitatea persoanelor care ocupă funcții publice: „Ca mesaj general, consider că atunci când ai o funcție publică, atunci când ești o persoană cu demnitate publică, e bine să îți păstrezi demnitatea în toate formele de manifestare”.

Citește și Stiri Prima clinică universitară integrată de diabet, nutriție și boli metabolice pentru România. Ce promite Ministerul Sănătății 03.11.2026, 12:05 Nutriție & Diete Ministrul Sănătății cere fotografii cu mâncarea din spitalele României. Alexandru Rogobete: Vreau să cunosc realitatea, direct de la oameni 02.11.2026, 11:52 Stiri 8,3 miliarde de lei în plus pentru Sănătate. Alexandru Rogobete anunță ce servicii medicale vor primi bani după rectificarea bugetară 30.10.2026, 15:58 Stiri Alexandru Rogobete verifică stocurile de medicamente din UPU. Ce măsuri anunță Ministerul Sănătății 21.10.2026, 21:52

DCMedical › Doza de sănătate › Stiri Alexandru Rogobete, anunțuri importante: acces mai ușor la pompele și senzorii de insulină pentru diabetici și 40 de medicamente noi pe lista de compensate De Alexandra Curtache Publicat pe 03 noi 2026, 12:47 Alexandru Rogobete, anunțuri importante: acces mai ușor la pompele și senzorii de insulină pentru diabetici și 40 de medicamente noi pe lista de compensate

Lansarea primei clinici integrate pentru diabet la copii în România: Rogobete promite simplificarea accesului la insulină

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și Mirabela Grădinaru au lansat campania pentru construirea Clinicii Universitare Integrate de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii. Rogobete a anunțat modificări legislative pentru finanțarea spitalelor universitare și simplificarea procurării pompelor de insulină.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a participat marți la lansarea campaniei pentru construirea primei Clinici Universitare Integrate de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii din România, un proiect inițiat de asociația Salvați Copiii România în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și Spitalul Clinic CF2. Evenimentul a fost marcat de prezența partenerei președintelui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru, care a subliniat importanța acestui centru oferind sprijin integrat famililor afectate.

Alexandru Rogobete a evidențiat gravitatea situației epidemiologice, menționând că peste 4.000 de copii din România suferă de diabet zaharat de tip 1. Ministrul a explicat că noul complex medical nu va oferi doar tratament medical, ci va constitui un suport real de consiliere, îndrumare și educație terapeutică pentru copii și părinții lor, având în vedere că afecțiunea este adesea însoțită de dezechilibre metabolice sau obezitate.

O componentă centrală a demersului ministrului Rogobete viză simplificarea birocrației asociate procurării tratamentului. Anunțul oficial prevede introducerea unei modificări legislative care va permite farmaciiilor cu circuit deschis să livreze gratuit pompele de insulină și senorii, care sunt deja compenseți de asigurători. „Este anormal să plimbăm pacienții de la o ușă la alta, la tot felul de cabinete, pentru a-și procura pompele de insulină și senorii de insulină. Așa că îmi doresc să deschidem această rețea în farmaciiile cu circuit deschis, astfel încât pacienții să-și poată achiziționa gratuit... fără a mai fi nevoiți să parcurgă acest traseu ultra-birocratic“, a declarat Rogobete.

Ministrul Sănătății a mai anunțat o altă modificare legislativă crucială: crearea cadrului legal prin care Ministerul Sănătății să poată transfera fonduri pentru echipamente și investiții în spitalele care nu aparțin rețelei ministerului, ci universităților. Rogobete a făcut referire specific la Spitalul CF2, transferat de la Ministerul Transporturilor în administrarea UMF Carol Davila, argumentând că finanțarea acestor unități trebuie comparată cu cea acordată spitalelor de competență județeană.

În contextul prevenirii, Alexandru Rogobete a dezvăluit că a avut discuții cu ministrul Educației privind introducerea programului modular de educație pentru sănătate în școli. Obiectivul este reducerea incidenței diabetului, a bolilor metabolice și a obezității prin adaptarea curriculum-ului pe categorii de vârstă. Mirabela Grădinaru a completat demersul cu o perspective umană, amintind de povara psihologică asupra familiilor: „Unul dintre mesajele cele mai importante pe care acest proiect îl poate da este că nicio familie nu trebuie să treacă singură printr-o astfel de încercare”. Potrivit reprezentanților Salvați Copiii România, un copil diagnosticat cu diabet de tip 1 poate ajunge să suporte până la 75.000 de înțepături până la majorat.

Surse

Categorii: