Legătura dintre microplastice și riscul de cancer: perspectivele cercetărilor actuale

Cercetările actuale analizează dacă microplasticele pot favoriza apariția unor boli grave, inclusiv cancerul, prin mecanisme precum inflamația cronică, stresul oxidativ, dereglările hormonale și deteriorarea ADN-ului. Anumite substanțe prezente în obiectele de zi cu zi pot contribui la dezvoltarea cancerului. Microplasticele pot facilita procese biologice asociate cu dezvoltarea cancerului. Interesul științific este determinat de capacitatea microplasticelor de a declanșa inflamații cronice, stres oxidativ, dereglări hormonale și deteriorarea ADN-ului. Aceste mecanisme pot contribui la cancer, însă prezența particulelor nu implică automat dezvoltarea bolii.

Particulele de microplastic au fost identificate în sânge, creier, placentă și țesuturi tumorale, însă nu există dovezi solide care să demonstreze că acestea provoacă direct cancer. Deși unele studii sugerează că stresul oxidativ și inflamația cronică provocate de microplastice ar putea favoriza procese cancerigene, această legătură nu a fost încă demonstrată la oameni. Prezența microplasticelor în organe vitale și tumori ridică întrebări despre efectele pe termen lung, însă cercetătorii nu au suficiente dovezi pentru a stabili o relație de cauzalitate directă cu boala. Deși s-au observat concentrații mai mari de microplastice în țesuturile bolnave comparativ cu cele sănătoase, rezultatele nu confirmă faptul că particulele au cauzat boala, existând posibilitatea ca țesuturile afectate să acumuleze mai ușor aceste fragmente. Philip Landrigan, epidemiolog și director al Global Observatory on Planetary Health de la Boston College, a declarat că nu cunoaște dovezi credibile care să arate că microplasticele provoacă cancer. Lipsa unei legături cauzale demonstrate nu înseamnă că microplasticele sunt inofensive, cercetările privind efectele asupra sănătății umane fiind încă în stadiul incipient. S-au efectuat studii privind prezența microplasticelor în tumori. Cercetări de mici dimensiuni au indicat concentrații mai ridicate de microplastice în țesuturi bolnave decât în cele sănătoase din proximitate. Un studiu-pilot prezentat în 2026 la un simpozion al Societății Americane de Oncologie Clinică a revelat că, în probe de țesut de la 10 pacienți cu cancer de prostată, concentrația de microplastice în tumori era de aproximativ 2,5 ori mai mare decât în țesutul normal. Autorii studiului au avertizat că aceste rezultate nu demonstrează o relație de cauzalitate. Stacy Loeb, profesoară de urologie și sănătate a populației la Facultatea de Medicină Grossman a Universității din New York, a menționat posibilitatea ca țesutul tumoral să favorizeze acumularea particulelor. Raportări similare au fost făcute pentru tumori cerebrale și colorectale, însă studiile sunt limitate ca eșantion și analizează țesuturile post-apariția bolii, neputând stabili ordinea temporală a prezenței plasticului.

Unele componente chimice din plastic sunt recunoscute ca fiind cancerigene, exemplul fiind clorura de vinil, care este asociată cu un risc crescut de cancer hepatic. O zonă intens studiată este legătura posibilă cu cancerul colorectal. Analiza acestei legături este motivată de creșterea numărului de cazuri de cancer colorectal în rândul adulților tineri, în special cei născuți după anii 1960. Se suspectează rolul factorilor de mediu, fără a fi identificată o singură cauză dominantă. Printre factorii analizați se numără obezitatea infantilă, sedentarismul, consumul de alimente ultraprocesate și modificările microbiomului intestinal, microplasticele fiind incluse în analiză deoarece generațiile tinere au fost expuse la cantități mai mari prin apă, alimente și produse de uz zilnic. Determinarea rolului direct al microplasticelor este dificilă deoarece expunerile se suprapun, alimentele ultraprocesate fiind o sursă atât de particule de plastic (prin ambalaje și procese industriale), cât și de alți factori de risc. Riscurile sunt accentuate de substanțele chimice integrate în plastic. Anumite substanțe asociate produselor din plastic sunt clasificate drept cancerigene sau probabil cancerigene. Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (IARC) clasifică clorura de vinil, utilizată în fabricarea PVC-ului, ca fiind cancerigenă pentru oameni, fiind asociată cu cancerul hepatic. Alte substanțe, precum ftalații și bisfenolii, pot influența sistemul hormonal și sunt investigate pentru efectele asupra riscului de cancer, nivelul dovezilor variind. Există o distincție între riscurile substanțelor chimice din plastic și efectele particulelor de microplastic în sine; faptul că unele materiale de bază sunt cancerigene nu demonstrează că microplasticele provoacă cancer.

Medicii recomandă reducerea expunerii inutile la plastic ca măsură de precauție și avertizează împotriva utilizării suplimentelor care promit eliminarea microplasticelor din organism fără a avea dovezi clinice. Cercetătorii se confruntă cu dificultăți în oferirea unui răspuns definitiv. O problemă majoră este lipsa unor metode standardizate și validate pentru măsurarea exactă a expunerii individuale și a efectelor pe termen lung. În iulie 2026, Agenția pentru Protecția Mediului din Statele Unite (EPA) a exclus microplasticele din regulile de monitorizare a contaminanților din apa potabilă din cauza lipsei unei metode analitice validate, în ciuda unui program de cercetare de 144 de milioane de dolari pentru studiul efectelor plasticului asupra sănătății. Demonstrarea unei relații de cauzalitate necesită studii independente, realizate pe grupuri diverse, care să indice constant aceeași legătură. În prezent, aceste condiții nu sunt împlinite. Sunt recomandate măsuri pentru limitarea expunerii la microplastice. Chiar și fără o legătură directă demonstrată cu cancerul, medicii recomandă prudență. Thejus Jayakrishnan, medic oncolog specializat în afecțiuni digestive la Dana-Farber Cancer Institute din Boston, recomandă prioritizarea factorilor de risc cu dovezi solide, precum fumatul, consumul de alcool, obezitatea și lipsa activității fizice. Pot fi aplicate măsuri practice pentru a limita contactul inutil cu plasticul. Specialiștii avertizează că nu există studii clinice care să demonstreze că suplimentele promovate pentru eliminarea microplasticelor din țesuturile umane sunt eficiente. Schimbul plasmatic terapeutic poate elimina o parte din microplastice din sânge, însă beneficiile concrete pentru sănătate sau capacitatea de a preveni bolile rămân neclare.