O posibilă explicație medicală pentru absența sprâncenelor și genelor Mona Lisei
Un studiu publicat în revista Clinics in Dermatology sugerează că modelul portretului lui Leonardo da Vinci ar fi putut suferi de o formă extinsă de alopecie.
Medicul Luigi Laino a propus o nouă ipoteză privind absența sprâncenelor și genelor în portretul Mona Lisa, sugerând că Lisa Gherardini ar fi putut suferi de alopecia areata universalis, o formă extinsă de cădere a părului. Studiul, publicat în revista științifică Clinics in Dermatology, se bazează pe patru particularități vizibile în tablou: lipsa sprâncenelor și genelor, aspectul liniei părului de pe frunte și absența cicatricilor în acele zone.
Autorul consideră că această afecțiune medicală explică mai bine detaliile vizuale decât ipotezele cosmetice sau alte diagnostice. În analiza sa, Laino a luat în considerare și contextul biografic al modelului, care avea aproximativ 24 de ani în 1503, când Leonardo da Vinci a început lucrarea, menționând că experiențele stresante din viața femeii ar fi putut fi relevante, deși nu demonstrează concret boala.
Există și alte teorii consolidate în timp pentru a explica acest detaliu. În 2007, inginerul francez Pascal Cotte a susținut, pe baza unor scanări de înaltă rezoluție, că sprâncenele și genele au fost pictate inițial, dar au dispărut în urma îmbătrânirii materialelor sau a proceselor de curățare efectuate pe parcursul secolelor. Totuși, noul studiu condus de Luigi Laino interpretează urmele fine identificate de Cotte nu ca pe fragmente de pictură șterse, ci ca pe fire de păr izolate, specifice unei persoane cu alopecie.
O altă variantă invocată anterior este legată de standardele de frumusețe din perioada Renașterii, când unele femei își îndepărtau sprâncenele pentru a obține o frunte mai înaltă. De asemenea, o lucrare din 2019 menționa alopecia frontală fibrozantă ca posibilitate, însă Luigi Laino consideră că aceste teorii nu acoperă toate particularitățile portretului.
În prezent, nu există un diagnostic confirmat, deoarece analizele se bazează pe o reprezentare artistică veche de cinci secole și nu pe o examinare clinică a modelului. Rămâne incert dacă Leonardo da Vinci a redat o afecțiune dermatologică, o practică estetică a epocii sau dacă elementele pictate s-au degradat natural în timp.