Particularitățile cancerului de timus și opțiunile de tratament

Carcinomul timusului este o formă rară de cancer, iar diagnosticul poate fi dificil, mai ales atunci când tumora seamănă cu un cancer pulmonar. În cazul lui Edward Pastia, boala a prezentat un indice de proliferare de aproape 90%, ceea ce a indicat o formă agresivă de cancer. În cadrul emisiunii Academia de Sănătate, realizată de acad. conf. univ. dr. Irinel Popescu și jurnalistul Val Vâlcu, conf. univ. dr. Michael Schenker și Edward Pastia au discutat despre opțiunile de tratament și dificultățile îngrijirii pacienților cu cancer de timus. Timusul, organ situat în partea superioară a toracelui, în spatele sternului, contribuie la dezvoltarea sistemului imunitar, iar carcinomul timic reprezintă una dintre formele maligne cu evoluție agresivă. Stabilirea diagnosticului pentru Edward Pastia a fost dificilă, aspectul și comportamentul tumorii ridicându-se inițial suspiciunea unui cancer pulmonar central, investigațiile indicând ulterior un carcinom scuamos cu probabilitate de localizare la nivelul timusului. Dr. Michael Schenker a reiterat că afecțiunile oncologice ale timusului sunt extrem de rare, în special carcinomul, alături de timomele de tip A și B. Confirmarea diagnosticului în cazul lui Edward Pastia s-a bazat pe singurul rezultat histopatologic și confirmarea imunohistochimică disponibile, care au indicat un carcinom scuamos. Indicele de proliferare de aproape 90% a confirmat agresivitatea bolii. Dr. Schenker a explicat că indicele de proliferare tumorală măsoară proporția de celule maligne aflate în proces de diviziune, o proporție mai mare indicând o capacitate ridicată de multiplicare a tumorii. Pe lângă indicele de proliferare ridicat, Edward Pastia a prezentat ca complicație tromboza venei cave, care putea avea consecințe grave. Agresivitatea bolii a fost evidențiată de faptul că procentul de celule maligne în diviziune, observat pe lama microscopică la momentul diagnosticului, era de aproape 90%. La momentul diagnosticului, medicii au considerat inițial că este mai probabil un cancer pulmonar de formă centrală decât unul de timus, datorită comportamentului tumorii. Cazul a evidențiat faptul că aspectul unei tumori nu indică întotdeauna organul de proveniență, fiind necesare investigații histopatologice, imunohistochimice și markeri tumorali pentru clarificarea diagnosticului. Elementele neașteptate în acest caz au fost legate de localizarea tumorii și stabilitatea diagnosticului.

Tratamentul a constat în administrarea chimioterapiei, urmată de imunoterapie, răspunsul la care s-a menținut timp de mai mulți ani. O importanță majoră în diagnostic a avut expresia PD-L1, care a fost de peste 80%. Urmarea chimioterapiei cu imunoterapie a dus la dispariția tumorii. În ciuda agresivității bolii, pacientul a răspuns favorabil la tratament, chimioterapia fiind prima etapă, iar imunoterapia contribuind la menținerea răspunsului. Imunoterapia ajută sistemul imunitar să atace celulele canceroase, iar expresia PD-L1 este un element important pentru evaluarea utilizării medicamentelor care blochează evaziunea tumorală față de răspunsul imun, deși acest marker nu garantează singur succesul. Dr. Schenker a precizat că evoluția lui Edward Pastia a fost favorabilă, cu un răspuns menținut pe termen lung. Conform medicului, chimioterapia a funcționat în prima instanță, iar imunoterapia a adus un răspuns de durată, consolidând rezultatele inițiale. Imunoterapia a fost începută acum aproape patru ani, conducând la dispariția atât a trombului, cât și a tumorii, ceea ce reprezintă un răspuns aproape complet la tratament. Dr. Schenker a menționat că, după răspunsul inițial la chimioterapie, imunoterapia a asigurată un răspuns susținut începând de patru ani. Volumul tumoral a scăzut până la dispariție și trombul a fost eliminat, determinând starea actuală foarte bună a pacientului.

Medicii au subliniat importanța evaluării rapide a evoluției bolii pentru alegerea strategiei terapeutice, deoarece fiecare pacient poate răspunde diferit la tratament. A fost abordată metoda de alegere între chimioterapie, imunoterapie și terapii țintite. Alegerea strategiei terapeutice depinde de tipul tumorii, caracteristicile acesteia și situația clinică a pacientului, putând implica utilizarea separată sau combinată a celor trei tipuri de terapii. Discuția a inclus și rolul terapiilor care blochează angiogeneza (formarea vaselor de sânge care alimentează tumora). Dr. Schenker a evidențiat diversificarea tratamentelor și dificultatea de a anticipa combinația optimă pentru fiecare pacient. Tratamentele oncologice actuale sunt organizate în etape succesive și pot fi asociate în funcție de situație. Chimioterapia rămâne un pilon central în strategiile de tratament, în special pentru cancerele avansate. Terapiile țintite molecular și imunoterapia sunt considerate terapii noi, deși unele sunt utilizate de peste zece ani. Oncologul a menționat dezvoltarea de medicamente cu multiple mecanisme de acțiune, precum anticorpii bispecifici și cei conjugați cu medicamente, care vizează ținte specifice ale celulelor maligne. Există în studii clinice molecule care combină blocarea unui punct de control al răspunsului imunitar cu blocarea angiogenezei. Anticorpii bispecifici reprezintă o clasă nouă de tratamente care combină diverse modalități de acțiune. Anticorpii conjugați cu medicamente eliberează o moleculă citotoxică direct în interiorul celulei maligne după ce se leagă de o țintă specifică. Multitudinea de strategii terapeutice sistemice actuale permite asocieri optimizate în beneficiul pacientului. S-a discutat metoda prin care medicii evaluează eficacitatea tratamentului. Evaluarea răspunsului prin investigații imagistice este esențială pentru a monitoriza volumul tumoral și a ajusta strategia terapeutică. Scăderea volumului tumoral indică succesul tratamentului, în timp ce creșterea acestuia impune reevaluarea opțiunilor terapeutice. Dr. Schenker a recunoscut lipsa unor criterii precise care să permită alegerea corectă a tratamentului ideal pentru fiecare pacient încă de la început. Singura strategie eficientă actuală este evaluarea rapidă a răspunsului la tratament, recunoscând că în multe cazuri acesta nu este cel așteptat. Monitorizarea imagistică rapidă a volumului tumoral este crucială pentru a detecta lipsa răspunsului la tratament. Deși există cazuri cu supraviețuire îndelungată în cancerul timic, rezultatele variază în funcție de subtipul bolii și răspunsul individual.

Simptomele au apărut la începutul anului 2022, iar riscul major a fost reprezentat de tromboza venei cave. Pacientul se apropie acum de cinci ani de la debutul bolii. Intervalul de cinci ani de supraviețuire oferă un confort mai mare în ceea ce privește perspectivele de viitor.

Absența programelor de screening pentru cancerul de timus a fost și ea discutată. Acad. conf. univ. dr. Irinel Popescu a analizat cazul din perspectiva limitelor diagnosticului precoce. Raritatea bolii și lipsa unor metode de depistare precoce validate fac ca cancerul de timus să nu beneficieze de programe de screening, fiind identificat adesea doar după apariția simptomelor. Dr. Irinel Popescu a subliniat utilitatea cazurilor concrete pentru a ilustra posibilitățile terapeutice în anumite tipuri de cancer. A fost menționată regula generală conform căreia diagnosticul precoce este crucial în oncology. În cazul tumorilor de timus, programele de screening nu există deoarece boala este extrem de rară și nu se cunoște o metodă eficientă de depistare precoce. În cazul lui Edward Pastia, diagnosticul a fost tardiv, deși acesta s-a adresat medicului imediat după apariția simptomelor, boala fiind deja într-o formă avansată. Specialiștii avertizează că lipsa screeningului nu justifică ignorarea simptomelor neobișnuite, consultul medical rămânând esențial.

S-a discutat faptul că agresivitatea unei tumori nu dictează întotdeauna evoluția finală a pacientului. Deși formele agresive au adesea un prognostic nefavorabil, răspunsul individual la tratament poate schimba semnificativ traiectoria bolii. Dr. Irinel Popescu a explicat că, de regulă, prognosticul și perioada de supraviețuire sunt stabilite în funcție de agresivitatea formei de cancer. Regula generală în oncologie prevede o supraviețuire mai scurtă pentru formele agresive și mai lungă pentru cele cu evoluție lentă. Cazul de față a demonstrat că această regulă nu este universală, deoarece a fost o formă extrem de agresivă care a răspuns la tratament. Cel mai bun factor prognostic în cancer, conform experienței lui dr. Popescu, este răspunsul efectiv la tratament. Dr. Irinel Popescu a menționat cazul unui alt jurnalist cu colangiocarcinom care, prin imunoterapie într-un studiu clinic început în 2015, a depășit zece ani de supraviețuire. Aceste exemple nu garantează rezultate similare pentru toți, dar arată că răspunsul la tratament poate fi superior caracteristicilor inițiale ale bolii. În contextul medicinei personalizate, atât tratamentele, cât și reacția organismului sunt individuale, existând cazuri cu răspuns excepțional și altele cu rezultate modeste. S-a reiterat variabilitatea răspunsului la tratament între diferiți pacienți.

Terapia celulară reprezintă o nouă direcție promițătoare pentru cancerele organelor. Terapii CAR-T, deja folosite cu succes în boli hematologice, implică modificarea celulelor imunitare ale pacientului pentru a recunoaște ținte maligne. Procesul presupune prelucrarea celulelor în laborator și reinfuzarea lor pentru a distruge celulele care prezintă antigenele vizate. Dr. Schenker a menționat existența unei clinici de terapii celulare la Institutul Fundeni, coordonată de prof. Alina Tănase. Se anticipează extinderea acestor terapii și către tumorile solide și cancerele organelor. Celulele CAR-T sunt antrenate in vitro să recunoască antigene specifice ale unui pacient, fiind ulterior reinfuzate pentru a localiza și distruge celulele maligne.