Peste 350 de specialiști participă la Congresul Internațional de Flebologie de la Timișoara

Spitalul Județean Timișoara găzduiește activități ale Congresului Internațional Balkan Road to Le.G.athering World Congress, dedicat diagnosticului și tratamentului afecțiunilor sistemului venos.
Peste 350 de specialiști în flebologie din România și din străinătate participă, în perioada 14–17 octombrie, la Congresul Internațional Balkan Road to Le.G.athering World Congress. Manifestarea științifică de amploare este dedicată flebologiei, o parte din activitățile acesteia desfășurându-se la Spitalul Județean Timișoara.
Agenda întâlnirii cuprinde schimburi de experiență, prezentarea unor tehnici terapeutice moderne și dezvoltarea colaborărilor interdisciplinare, prin activități științifice și practice axate pe diagnosticul și tratamentul afecțiunilor sistemului venos. Primele activități au debutat miercuri, reunind reprezentanți ai comunității medicale și invitați internaționali pentru a promova progresul medical și îngrijirea modernă a pacienților, conform unui comunicat al Spitalului Județean Timișoara.
O componentă centrală a evenimentului este partea practică desfășurată în cadrul Spitalului Județean Timișoara. În zilele de 14 și 15 octombrie, programul include sesiuni științifice, workshopuri practice și intervenții chirurgicale minim invazive pentru tratamentul pacienților diagnosticați cu boală venoasă cronică. Reprezentanții spitalului au subliniat că organizarea acestor activități într-un spital clinic de urgență evidențiază importanța transferului de cunoștințe către profesioniștii implicați direct în îngrijirea pacienților și integrarea educației medicale continue în practica clinică.
Evenimentul este organizat de v-WIN Foundation, Balkan Venous Forum și Societatea Română de Flebologie, în colaborare cu Spitalul Județean Timișoara și cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Pentru gazde, organizarea reprezintă o recunoaștere a rolului spitalului în comunitatea medicală și o oportunitate de consolidare a relațiilor profesionale internaționale și a tradiției flebologice timișorene.