România a semnat un pact european pentru combaterea consumului de droguri

Reprezentanții a 35 de state, inclusiv România, au semnat un pact în cadrul Coaliției Europene împotriva drogurilor pentru a implementa strategii de prevenire, reabilitare și securitate.
România face parte din cele 35 de state care au semnat un pact stabilit în cadrul Coaliției Europene împotriva drogurilor, inițiativă propusă de Italia și Franța. Acesta reprezintă continuarea demersurilor începute anterior la Copenhaga, având scopul de a combate o amenințare transfrontalieră pe care nicio națiune nu o poate gestiona singură.
Planul de luptă stabilit prin acest pact se bazează pe trei piloni principali: implementarea politicilor de prevenire, tratament și reabilitare; urmărirea fluxurilor financiare provenite din traficul de droguri și consolidarea securității portuare.
Premierul italian, Giorgia Meloni, a subliniat faptul că problema drogurilor trece printr-o „schimbare de o anvergură istorică”, precizând că substanțele actuale diferă semnificativ de cele de acum 30, 40 sau 50 de ani, ceea ce impune utilizarea unor instrumente și perspective noi. De asemenea, secretarul general al Consiliului Europei, Alain Berset, a reiterat necesitatea acestor noi abordări pentru a adresa problemele actuale.
Referitor la contextul național, directorul de comunicare al Ministerulului de Interne, Ramona Dabija, a menționat necesitatea unei mai bune colaborări între instituții, afirmând că problema drogurilor nu poate fi gestionată de o singură entitate. În paralel, raportările evidențiază deficiențele sistemului public de reabilitare din România, menționând că persoanele care doresc să scape de dependență recurează adesea la clinici private sau la centre din alte țări, precum comunitatea rezidențială San Patrigniano din Italia.