Sarcopenia și pierderea mobilității la bătrânețe: rolul sistemului motor

Sarcopenia, afecțiunea caracterizată prin pierderea masei musculare, a forței și a funcției fizice, afectează până la 29% dintre persoanele în vârstă care trăiesc în comunitate, proporția fiind mai ridicată în spitale sau centre rezidențiale. Conform unui articol publicat în The Lancet Healthy Longevity, semnat de Lucas B. R. Orssatto și colaboratorii săi, evaluarea acestei probleme nu trebuie să se concentreze exclusiv pe masa musculară, deoarece forța, viteza de mers și capacitatea de a efectua mișcări simple sunt esențiale pentru diagnostic.

Analiza contestă perspectiva tradițională conform căreia scăderea forței este cauzată primar de pierderea masei musculare, susținând că acest factor explică doar o parte mică din declinul observat. Autorii propun ca sarcopenia să fie înțeleasă ca o boală a întregului sistem motor îmbătrânit, care include creierul, măduva spinării, nervii și conexiunile dintre aceștia și mușchi. Pe măsură ce organismul îmbătrânește, semnalele nervoase pot fi transmise mai puțin eficient, afectând planificarea și execuția mișcărilor, chiar și atunci când masa musculară este prezentă.

Un indicator relevant al capacității fizice este ridicarea de pe scaun, gest care testează nu doar existența mușchilor, ci și capacitatea sistemului nervos de a îi activa rapid și coordonat. Cercetătorii subliniază că puterea musculară poate scădea mai rapid decât masa musculară, motiv pentru care viteza de execuție a mișcării și stabilitatea sunt mai informative decât dimensiunea mușchiului în sine.

În ceea ce privește tratamentul, studiile indică faptul că exercițiile fizice pot îmbunătăți forța și mobilitatea chiar și fără o creștere măsurabilă a masei musculare, spre deosebire de unele strategii bazate pe proteine sau medicamente care cresc masa musculară fără a îmbunătăți proporțional capacitatea de mișcare. Prin urmare, strategiile de menținere a independenței ar trebui să vizeze direct îmbunătățirea forței și a funcționalității zilnice.

Pentru o evaluare medicală completă, autorii sugerează ca medicii să observe rapiditatea ridicării de pe scaun, dexteritatea mâinilor, stabilitatea în timpul efortului și modificările mersului în timpul vorbitului. De asemenea, este recomandată revizuirea medicației, deoarece unele sedative și anticolinergice pot afecta sistemul nervos. Deși aceste propuneri vizează o identificare mai precisă a cauzelor slăbiciunii, cercetătorii recunosc nevoia de validare a testelor practice și de elaborare a unor ghiduri clinice pentru medicina primară.