Semnele avertizării și metodele de reducerea riscului de demență

Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Monash din Australia sugerează că administrarea aspirinei în doză mică ar putea fi asociată cu o reducere de aproximativ 70% a riscului de demență pentru persoanele care prezintă un anumit profil genetic. Totuși, specialiștii avertizează că acest potențial beneficiu este însoțit de un risc semnificativ de hemoragii grave. Rezultatele, publicate în revista Alzheimer's & Dementia: The Journal of the Alzheimer's Association, provin din analiza datelor genetice a peste 13.500 de participanți la studiul clinic ASPREE, care a investigat efectele aspirinei asupra sănătății vârstnicilor. Cercetătorii au analizat dacă anumite caracteristici genetice explică diferențele de răspuns la aspirină în ceea ce privește riscul de demență. Cele mai relevante rezultate au fost identificate în cazul participanților cu variații genetice asociate numărului de trombocite din sânge. Trombocitele sunt componente sanguine care contribuie la formarea cheagurilor. Pentru a evalua incidența demenței, specialiștii au comparat grupurile care au primit aspirină cu cele care au primit placebo, utilizând scoruri genetice asociate numărului de trombocite. null

În grupul reprezentat de cei 20% dintre participanți cu cele mai ridicate scoruri genetice asociate numărului de trombocite, doar 1% dintre persoanele care au luat aspirină au dezvoltat demență. În contrast, în grupul care a primit placebo, procentul de diagnostic a fost de 3,3%. Această diferență reprezintă o reducere relativă de aproximativ 70% a riscului de demență, limitată strict la persoanele cu profilul genetic respectiv. Studiul a evidențiat, totuși, un efect advers major. În același grup genetic, 4,4% dintre cei care au primit aspirină au suferit hemoragii majore, față de 2,1% în grupul placebo. Deși rezultatele indică un beneficiu potențial, administrarea aspirinei implică riscuri importante. Autorii studiului subliniază că această descoperire nu constituie o recomandare pentru utilizarea preventivă a medicamentului.

Peter Fransquet, cercetător la Facultatea de Sănătate Publică și Medicină Preventivă din cadrul Universității Monash și autor principal, a declarat că rezultatele ar putea facilita dezvoltarea unor strategii personalizate de prevenire a demenței. Acesta a precizat că analizele anterioare nu au demonstrat un efect preventiv al aspirinei atunci când toți participanții au fost evaluați împreună. Noua analiză sugerează însă că răspunsul organismului la medicament este influențat de anumite caracteristici genetice. Asocierea identificată nu a implicat factorii genetici de risc deja cunoscuți pentru boala Alzheimer sau alte forme de demență. Rezultatele indică un rol posibil al mecanismelor biologice legate de trombocite. Descoperirea ar putea ajuta la identificarea persoanelor care pot beneficia de tratamente preventive în funcție de profilul genetic.

Specialiștii insistă ca rezultatele să fie confirmate prin cercetări suplimentare înainte de a formula recomandări medicale. Următoarele etape includ verificarea asocierii în alte populații și realizarea unui studiu clinic dedicat persoanelor cu profilul genetic identificat. Autorii avertizează populația să nu înceapă administrarea aspirinei pentru prevenirea demenței fără consultul unui medic, din cauza riscului crescut de sângerări severe. Dacă descoperirile vor fi confirmate, costul redus și disponibilitatea aspirinei ar putea contribui la implementarea strategiilor personalizate de prevenire.

Un nou studiu publicat în revista științifică Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS) indică faptul că educația poate juca un rol protector în sănătatea creierului, persoanele care au petrecut un an suplimentar la școală prezentând un risc mai mic de a primi un diagnostic de demență, inclusiv cele cu o predispoziție genetică ridicată. Cercetările sugerează că un nivel mai ridicat de educație poate reduce riscul de demență la vârste înaintate. Concluziile cercetătorilor din Statele Unite arată că un an suplimentar de școală poate influența sănătatea cerebrală chiar și după câteva decenii.

Pentru a ajunge la aceste rezultate, oamenii de știință au analizat efectele unei reforme educaționale din Marea Britanie, introdusă în 1972, care a crescut vârsta minimă de părăsire a școlii de la 15 la 16 ani, obligând o parte dintre adolescenți să își continue studiile pentru încă un an. În ceea ce privește metodologia, studiul a fost realizat de specialiști de la Universitatea din California de Sud, Universitatea Wisconsin-Madison și Universitatea din Michigan. Analiza a fost efectuată utilizând date din UK Biobank, o bază extinsă de informații medicale și genetice. Reforma educațională a fost aplicată persoanelor născute începând cu 1 septembrie 1957, în timp ce cele născute anterior puteau părăsi școala la 15 ani. Această diferență a permis compararea unor grupuri apropiate ca vârstă, dar supuse unor reguli educaționale diferite, reducând astfel influența factorilor precum mediul familial sau situația economică. Modificarea legislativă a crescut cu 14 puncte procentuale proporția elevilor care au continuat studiile până la vârsta de cel puțin 16 ani. Reforma a avut un efect direct asupra duratei școlarizării. Reforma educațională din 1972 a redus numărul de diagnostice de demență aproape 50 de ani mai târziu. Metodologia a permis separarea factorilor socioeconomici de efectul direct al școlarizării. Anterior, nu era clar dacă școlarizarea reprezenta cauza directă a reducerii riscului sau dacă diferențele familiale și socioeconomice erau factorii dominanți. Analiza s-a concentrat pe reforma din Anglia, Scoția și Țara Galilor pentru persoanele născute începând cu 1 septembrie 1957. Reforma a crescut cu 14 puncte procentuale proporția elevilor care au rămas la școală până la 16 ani. Metoda a fost bazată pe un 'experiment natural' generat de reforma legislativă din 1972. Vârsta minimă de părăsire a școlii a fost crescută de la 15 la 16 ani în Anglia, Scoția și Țara Galilor. Compararea persoanelor născute în jurul datei de 1 septembrie 1957 a permis izolarea efectului educației. Acest design experimental a redus influența mediului familial sau a situației socioeconomice.

Rezultatele indică faptul că prelungirea școlarizării a redus probabilitatea unui diagnostic de Alzheimer sau de altă formă de demență, deși autorii precizează că estimările trebuie interpretate cu prudență. Participanții au fost urmăriți până în jurul vârstei de 65 de ani prin analiza registrelor de sănătate, a diagnosticele și a datelor privind decesele, rezultatele indicând o probabilitate mai mică de diagnosticare a demenței în grupul care a beneficiat de prelungirea școlarizării. Studiul oferă dovezi că educația ar putea avea un efect protector asupra sănătății cognitive. Prelungirea școlarizării obligatorii până la vârsta de 16 ani a redus riscul de boală Alzheimer și alte forme de demență, inclusiv pentru cei cu predispoziție genetică ridicată. Studiul este considerat primul care demonstrează o relație cauzală între educație și demența diagnosticată. Folosind datele UK Biobank, s-a constatat o probabilitate mai mică de diagnostic de demență pentru cei obligați să studieze mai mult. Silvia Barcellos, autoarea principală, a explicat că rezultatele oferă dovezi că educația poate reduce riscul de demență chiar și după câteva decenii. Cercetătorii au identificat dovezi care susțin existența unei legături cauzale între durata școlarizării și incidența demenței. Majoritatea cercetărilor anterioare identificaseră doar o asociere, nu o cauzalitate directă. S-au analizat datele a peste 100.000 de participanți din UK Biobank. Analiza a evaluat reducerea incidenței cumulate a bolii Alzheimer și a altor forme de demență. Incidența bolilor a scăzut în rândul persoanelor afectate de reformă. Se estimează că un an suplimentar de școlarizare a fost asociat cu o reducere de aproximativ 0,88 puncte procentuale a incidenței cumulate, însă autorii avertizează că această cifră este mare raportat la frecvența redusă a bolii în eșantion și nu poate fi stabilită cu precizie. Studiul susține legătura cauzală, dar nu precizează beneficiul exact pentru fiecare individ.

Beneficiile școlarizării suplimentare au fost observate inclusiv în rândul participanților cu risc genetic ridicat. Acest rezultat sugerează că predispoziția genetică nu determină singură apariția bolii. Autorii subliniază totuși că educația nu elimină complet riscul de demență și că rezultatele descriu un efect estimat la nivel de grup, nu o garanție individuală de a evita boala Alzheimer. Beneficiile s-au manifestat inclusiv în rândul persoanelor cu cel mai mare risc ereditar. Leandro Carvalho, coautor al studiului, a declarat că genele influențează riscul, dar nu stabilesc neapărat rezultatul final. S-a analizat relația dintre educație și predispoziția genetică, inclusiv gena APOE4. Gena APOE4 este cunoscută pentru asocierea cu un risc crescut de Alzheimer. În grupul afectat de reformă, anul suplimentar de școală a fost asociat cu o reducere semnificativă a incidenței chiar și în rândul celor cu risc genetic ridicat. Leandro Carvalho a explicat că genele influențează riscul, dar nu determină inevitabil boala.

Există mai multe ipoteze privind modul în care educația protejează sănătatea creierului. Una dintre ipotezele analizate este că educația oferă mai multe oportunități profesionale și poate contribui la obținerea unor venituri mai mari, influențând astfel condițiile de viață și accesul la resurse de sănătate. O altă explicație posibilă este stimularea activității cognitive prin învățarea și folosirea constantă a abilităților intelectuale. Totuși, mecanismul exact nu a fost încă stabilit, fiind necesare cercetări suplimentare. Educația ar putea influența sănătatea cerebrală prin venituri mai mari și stimularea capacităților cognitive, reducând totodată incidența infarcturilor și accidentelor vasculare cerebrale. Explicațiile posibile includ accesul la locuri de muncă mai bine plătite și stimularea funcțiilor cognitive. Aceste avantaje se pot acumula pe parcursul deceniilor.

Prelungirea școlarizării a fost asociată și cu venituri mai mari la nivelul gospodăriei. De asemenea, cercetătorii au observat o reducere a incidenței accidentelor vasculare cerebrale și a infarcturilor, factori whose sănătatea cardiovasculară influențează direct cea a creierului. Totuși, nu s-a putut demonstra dacă reducerea riscului de demență a fost produsă direct de creșterea veniturilor sau de îmbunătățirea sănătății cardiovasculare, fiind posibil ca mai mulți factori să contribuie simultan. Școlarizarea suplimentară a crescut veniturile gospodăriilor.

Cercetarea prezintă și anumite limite. Participanții au fost urmăriți până în jurul vârstei de 65 de ani, vârstă la care demența este relativ rară. Din acest motiv, numărul de diagnostice a fost limitat, iar estimările privind efectul protector rămân imprecise. De asemenea, rezultatele unei reforme specifice dintr-o anumită perioadă nu pot fi extinse automat la toate categoriile de populație sau sisteme educaționale. Urmărirea participanților pe măsură ce îmbătrânesc ar putea oferi informații suplimentare. Monitorizarea ulterioară a participanților va permite evaluarea persistenței beneficiilor, deoarece demența este rară în grupul analizat. Faptul că participanții aveau cel mult aproximativ 65 de ani limitează numărul de diagnostice.

Rezultatele au implicații pentru prevenirea demenței. Demența rămâne o problemă majoră de sănătate publică, afectând memoria și capacitatea de a desfășura activități zilnice. Studiul sugerează că investițiile în educație și politicile educaționale pot aduce beneficii pe termen foarte lung, dincolo de oportunitățile profesionale, deși aceasta nu reprezintă o metodă garantată de prevenire. Riscul individual rămâne influențat de vârstă, predispoziție genetică și starea generală de sănătate. Concluzia principală este că educația poate avea beneficii vizibile după câteva decenii. Prin analiza acestei reforme, cercetătorii au putut evalua mai bine efectul educației asupra riscului de demență, indicând un beneficiu care persistă timp de mai multe decenii. Efctul a fost observat și la persoanele cu predispoziție genetică ridicată, însă sunt necesare date suplimentare pentru a stabili durabilitatea acestui efect. Rezultatele aduc dovezi că factorii modificabili influențează riscul de demență. Influența factorilor modificabili este validă și pentru persoanele cu predispoziție genetică. Autorii reiteră că educația nu garantează prevenirea bolii și subliniază limitările statistice datorate vârstei relative tinere a participanților.