Steatoza hepatică: cauze, simptome și metode de diagnostic și tratament

Steatoza hepatică, cunoscută și sub numele de „ficat gras”, afectează un spectru larg de persoane, inclusiv tineri și adulți activi. Afecțiunea evoluează adesea fără simptome clare, fiind identificată frecvent în urma analizelor de rutină.

Medical, se vorbește despre steatoză hepatică atunci când acumularea de grăsime depășește 5% din greutatea totală a ficatului, moment în care celulele hepatice stochează mai multă grăsime decât pot gestiona.

Există două forme principale de steatoză hepatică. Prima este cea non-alcoolică, care apare la persoanele care nu consumă alcool în exces și este asociată frecvent cu obezitatea, diabetul și colesterolul crescut. A doua formă este steatoza hepatică alcoolică, cauzată de consumul regulat de alcool.

În anumite cazuri, acumularea de grăsime poate fi însoțită de inflamație, formă numită steatohepatită. Aceasta poate evolua spre cicatrizarea ficatului (fibroză) și, ulterior, către ciroză.

În majoritatea cazurilor, afecțiunea apare pe fond metabolic, ca urmare a utilizării ineficiente a insulinei, ceea ce duce la transformarea excesului de zahăr în grăsime depozitată în ficat. Riscul de a dezvolta steatoza hepatică este mai ridicat în cazul persoanelor cu kilograme în plus (în special în zona abdominală), diabet zaharat tip 2 sau prediabet, colesterol sau trigliceride crescute și tensiune arterială mare. Alți factori de risc includ sedentarismul și consumul frecvent de alcool. Este posibil ca o persoană cu un program sedentar și o alimentație bogată în băuturi îndulcite și produse procesate să dezvolte ficat gras chiar și în absența consumului de alcool. Deși predispoziția genetică și anumite medicamente pot contribui, stilul de viață rămâne factorul principal implicat.

În stadiile incipiente, boala este adesea asimptomatică, deoarece modificările apar lent și ficatul nu transmite durere în mod direct. Unii pacienți pot resimți oboseală persistentă, senzație de balonare sau un disconfort ușor în partea dreaptă a abdomenului, sub coaste. În formele avansate, pot apărea manifestări precum icterul (îngălbenirea pielii și a ochilor), umflarea picioarelor sau a abdomenului prin acumularea de lichid, precum și o tendință sporită la sângerare sau apariția rapidă a vânătăilor. Aceste simptome indică o afectare severă a organului și necesită o evaluare medicală rapidă.

Diagnosticul începe, de obicei, cu suspiciunea ridicată în urma analizelor de sânge care indică valori crescute ale enzimelor hepatice (transaminaze), semn că ficatul este solicitat. Pentru confirmare, medicul poate recomanda o ecografie abdominală pentru evidențierea acumulării de grăsime sau o elastografie (FibroScan) pentru a măsura rigiditatea ficatului și a estima gradul de fibroză. Procesul de diagnostic include, de asemenea, analize suplimentare pentru a exclude alte boli hepatice. În situații particulare, se poate indica biopsia hepatică pentru prelevarea unui fragment de țesut în vederea analizei.

Evoluția bolii trece, în general, prin patru etape: steatoza simplă (doar acumularea de grăsime), steatohepatita (grăsime asociată cu inflamație), fibroza (apariția zonelor de țesut cicatricial) și ciroza, stadiul în care ficatul își pierde structura normală și funcționează deficitar. Primele stadii ale afecțiunii pot regresa dacă se intervine la timp.

Deoarece nu există un medicament care să elimine direct grăsimea din ficat, tratamentul se bazează pe corectarea cauzelor. O scădere ponderală controlată de 5–10% din greutatea corporală în câteva luni poate îmbunătăți aspectul ficatului la ecografie și valorile analizelor. Este recomandată evitarea curelor drastice, deoarece slăbitul rapid poate agrava temporar inflamația hepatică.

O alimentație echilibrată pentru rezultate stabile presupune consumul zilnic de legume, pește, carne slabă, leguminoase și fructe în cantități moderate. Se recomandă utilizarea nucilor și a uleiului de măsline în locul grăsimilor prăjite. De asemenea, trebuie reduse produsele de patiserie, sucurile îndulcite și zahărul. Limitarea alimentelor procesate și adoptarea modelului mediteranean sunt frecvent recomandate în practica medicală.

Activitatea fizică regulată, cu o țintă de cel puțin 150 de minute pe săptămână (mers alert, înot sau ciclism), ajută la îmbunătățirea sensibilității la insulină și la reducerea grăsimii hepatice. Persoanele care nu au mai practicat sport trebuie să înceapă progresiv, după consultarea medicului.

Controlul bolilor asociate, precum diabetul, hipertensiunea sau colesterolul crescut, prin respectarea tratamentului prescris, reduce riscul de progresie a bolii hepatice. Este contraindicat consumul de tratamente „naturiste” sau suplimente fără aviz medical, deoarece unele pot afecta suplimentar ficatul.

Prevenirea agravării steatozei hepatice implică menținerea unei greutăți adecvate, efectuarea de controale medicale periodice și analizelor la intervalele recomandate, precum și reducerea sau evitarea alcoolului. Monitorizarea la fiecare 6–12 luni permite medicului să ajusteze recomandările în funcție de evoluție.

Evaluarea medicală este recomandată dacă analizele arată transaminaze crescute, dacă există obezitate, diabet sau antecedente familiale de boli hepatice, ori în cazul unei oboseli persistente fără o explicație clară.