Studiu: Medicamentul pentru diabet sotagliflozinul ar putea reduce riscul de infarct și AVC
O cercetare de la Michigan Medicine arată că sotagliflozinul poate reduce formarea cheagurilor de sânge cu până la 60% și influențează activitatea trombocitelor.
Un tratament utilizat în prezent pentru diabetul de tip 2 ar putea juca un rol important în protejarea sistemului cardiovascular. Cercetătorii au descoperit că sotagliflozinul, substanța activă din medicamentul Inpefa, influențează formarea cheagurilor de sânge, responsabile de numeroase cazuri de infarct și accident vascular cerebral (AVC). Rezultatele studiului indică faptul că efectele substanței nu se limitează la controlul glicemiei, ci se extind la activitatea trombocitelor, celulele sanguine esențiale pentru coagulare. Studiul a fost realizat de o echipă de la Michigan Medicine, parte a Universității din Michigan, iar rezultatele au fost publicate în revista de specialitate *Journal of Clinical Investigation*.
Printre cele mai importante observații ale cercetării se numără capacitatea sotagliflozinului de a limita apariția cheagurilor de sânge. În experimentele efectuate pe șoareci cu vase de sânge afectate, substanța a redus formarea acestora cu aproximativ 60%. Pentru comparație, empagliflozinul, un alt medicament utilizat în tratamentul diabetului, a avut un efect mult mai mic, cu o reducere de doar 5-10%. Oamenii de știință au constatat că sotagliflozinul diminuează, de asemenea, activitatea excesivă a trombocitelor, prevenind agregarea lor care poate duce la blocaje arteriale și la infarct sau AVC.
Diferența principală față de alte medicamente din aceeași categorie, cum ar fi empagliflozinul (Jardiance) sau dapagliflozinul (Forxiga), rezidă în mecanismul de acțiune. Acestea blochează în principal proteina SGLT2, implicată în reabsorbția glucozei de către rinichi. Sotagliflozinul, în schimb, acționează asupra a două proteine: SGLT1 și SGLT2. Prezența proteinei SGLT1 în alte țesuturi, nu doar la nivelul rinichilor, ar putea explica efectele cardiovasculare suplimentare observate. Michael A. Holinstat, profesor la Facultatea de Medicină a Universității din Michigan și coordonator al cercetării, a subliniat importanța unui tratament care adresează simultan riscurile asociate diabetului și celor cardiovasculare.
Pentru a înțelege mecanismul, cercetătorii au analizat probe de sânge de la voluntari sănătoși și de la pacienți cu diabet de tip 2, comparând efectele sotagliflozinului cu cele ale empagliflozinului. Primele rezultate indică faptul că sotagliflozinul reduce semnificativ activarea și tendința trombocitelor de a se grupa, în timp ce empagliflozinul are un efect mult mai redus sau absent. Eugene Chen, profesor de medicină cardiovasculară la Universitatea din Michigan, a explicat că blocarea exclusivă a SGLT2 nu pare suficientă pentru a produce același efect protector asupra trombocitelor.
Cercetătorii au explorat ulterior dacă blocarea proteinei SGLT1 este suficientă pentru a explica reducerea cheagurilor. Eliminarea genetică a acestei proteine din trombocitele șoarecilor a dus la o reducere a formării cheagurilor de aproximativ 40%, dar acest efect nu a fost la fel de puternic ca cel al sotagliflozinului. Nici mizagliflozinul, un medicament care blochează selectiv SGLT1, nu a reprodus rezultatele complete. Acest lucru sugerează existența altor mecanisme biologice implicate, posibil legate de interacțiunea cu celulele endoteliale care formează stratul interior al vaselor de sânge. Bertram Pitt, coautor al studiului, a atras atenția că blocarea prea intensă a SGLT1 poate provoca probleme digestive, motiv pentru care modul de acțiune al sotagliflozinului merită analizat în continuare.
Întrebarea privind beneficiile medicamentului și pentru persoanele fără diabet rămâne deschisă. În Statele Unite, sotagliflozinul este deja aprobat pentru anumite categorii de adulți cu insuficiență cardiacă și pentru reducerea riscurilor cardiovasculare la persoanele cu diabet de tip 2, boală cronică de rinichi și factori suplimentari. Noile rezultate îi determină pe cercetători să analizeze posibile utilizări pentru alte afecțiuni, printre care boala cronică de rinichi și fibrilația atrială, o tulburare de ritm cardiac care poate crește riscul formării cheagurilor și al accidentului vascular cerebral.