Tot ce trebuie să știi despre monturi: cauze, riscuri și tratamente moderne

Monturile reprezintă o modificare a alinierii oaselor care alterează mecanica piciorului, influențând modul de sprijin și mers. Dr. Șerban Andrei Constantinescu, chirurg ortoped supraspecializat în chirurgia gleznei și a piciorului, precizează că proeminența vizibilă este doar „vârful icebergului”, recomandând evaluarea medicală ori de câte ori apar dureri, dificultăți în alegerea încălțămintei sau limitări ale activităților obișnuite.

Ignorarea unei monturi poate declanșa un „efect de domino” asupra întregului antepicior. Pe măsură ce deformarea avansează, degetul mare deviază și se rotește, pierzându-și funcția de sprijin și împingere. Acest lucru transferă încărcarea către zona de sub degetele mici, provocând metatarsalgie (durere și bătăturile la „pernuțele” piciorului) și ducând, în timp, la deformarea celorlalte degete, care pot capăta aspect de ciocan sau gheară și se pot suprapune.

Specialistul avertizează că separatoarele sau diversele dispozitive de corecție nu pot îndrepte monturile și pot chiar agrava patologia prin generarea unei componente artrozice și degradarea cartilajului. În contrast, tratamentul chirurgical vizează realinierea axului anatomic al osului și reechilibrarea forțelor tendoanelor, fără a supune articulația unei presiuni suplimentare.

În ceea ce privește intervențiile chirurgicale, dr. Constantinescu utilizează o tehnică minim invazivă cu incizii de 0,5 cm, care permite pacienților să calce imediat pe picior, utilizând un pantof postoperator special timp de 30 de zile. Durerea postoperatorie este estimată la aproximativ 3–4 din 10, iar riscul de recidivă este între 1% și 5%, în funcție de severitatea deformării și arhitectura piciorului.

Evaluarea corectă necesită radiografii în ortostatism (cu pacientul în picioare), pentru a analiza alinierea oaselor în sarcină. Această abordare permite identificarea unor probleme complexe, precum asocierea montului cu artroza articulației degetului mare, situație care modifică planul terapeutic, deoarece simpla corectare a poziției oaselor ar putea fi insuficientă pentru a elimina durerea articulară.