Utilizarea radioterapiei în tratarea afecțiunilor non-maligne

În ultimii ani, s-a observat o preocupare crescută pentru redefinirea și rafinarea indicațiilor și a metodelor optime de aplicare a radioterapiei. Deși radioterapia este indicată în prezent pentru majoritatea tipurilor de cancer, beneficiind peste jumătate dintre pacienții oncologici (fie cu intenție curativă, fie paliativă), aceasta poate fi utilizată cu succes și pentru afecțiuni non-maligne.

Utilizarea radioterapiei pentru scopuri non-maligne a început de peste un secol, la scurt timp după descoperirea razelor X. Totuși, la începutul secolului XX, au existat cazuri de iradiere inadecvată pentru epilare sau tratarea unor afecțiuni benigne la copii, precum acneea, amigdalitele recurente, infecția fungică a scalpului sau hiperplazia timică. Din cauza dozelor și volumelor nepotrivite, a radiației nefiltrate și a limitărilor tehnologice, au apărut efecte toxice sau letale. Indicațiile pentru aceste proceduri s-au restrâns ulterior în majoritatea țărilor pe măsură ce au apărut terapii alternative, declinul fiind alimentat în special de teama de efectele secundare și a apariției unui cancer radio-indus. În prezent, acuratețea superioară a iradierii zonelor bolnave permite administrarea unei doze eficiente cu un risc minim de efecte nedorite. În același timp, unele dintre tratamentele care au înlocuit radioterapia s-au dovedit a fi grevate de efecte adverse, în special în cazul administrării pe termen lung.

Evaluarea radiațiilor ionizante implică analiza riscului de efecte nedorite, un concept multidimensional care include probabilitatea apariției unei malignități fatale sau non-fatale, efectele ereditare severe și durata de viață pierdută. De exemplu, cancerul de piele este cea mai frecventă malignitate radio-indusă, dar se situează pe ultimul loc ca daune induse de radiații. Vârsta la momentul expunerii influențează probabilitatea apariției cancerelor radio-induse. Datele de la supraviețuitorii bombardamentelor din Hiroshima și Nagasaki indică o scădere a incidenței în funcție de vârstă. De asemenea, studiile privind riscul de malignitate după radioterapia pentru boli benigne includ adesea persoane care au fost copii, adolescenți sau adulți tineri la momentul procedurii.

Cicatricile cheloide reprezintă una dintre cele mai vechi și acceptate indicații, iradierea efectuându-se cu fascicul de electroni sau brahiterapie, de obicei în 24-72 de ore după intervenția chirurgicală. Într-o serie de 134 de cazuri, rata de control local a fost de peste 80%, fără apariția de tumori maligne după o urmărire medie de peste 7 ani. Radioterapia este utilizată și pentru Contractura Dupuytren (fibromatoza palmară) și boala Ledderhose (fibromatoza plantară). Studiul clinic randomizat LedRad, efectuat pe 84 de pacienți cu boala Ledderhose, a arătat că două cure de 5×3 Gy au redus durerea cu 74% la 12 luni, față de 56% în grupul cu tratament simulat, îmbunătățind calitatea vieții și viteza de mers. Date retrospective au indicat un răspuns complet la durere în 41% din cazuri și o satisfacție de 78%. Pentru boala Dupuytren, progresia a fost evitată în 80-90% din cazurile iradiate, mecanismul fiind supresia antiproliferativă a miofibroblastelor activate și a celulelor inflamatorii.

Formarea osoasă ectopică, frecventă după fractura acetabulară sau artroplastia de șold, este o indicație stabilită pentru radioterapia profilactică. Ghidurile DEGRO recomandă o singură fracțiune (7-8 Gy) înainte sau imediat după intervenția chirurgicală pentru pacienții cu risc crescut. O analiză sistematică din 2024 pe 1.530 de pacienți a constatat o reducere semnificativă clinic, însă nu și statistic, fapt atribuit probabil metodologiei studiilor mai vechi.

Radiochirurgia stereotactică (SRS) este utilizată pentru meningioamele de gradul I (rezecate incomplet sau recurente), obținând un control local de 90-95% cu o singură fracțiune, cu condiția ca doza la aparatul optic să rămână sub 8 Gy. În cazul schwanoamelor vestibulare (neurinoamele acustice), SRS oferă un control tumoral pe termen lung de peste 85%, cu o conservare mai bună a nervului facial și a auzului comparativ cu intervenția chirurgicală. Adenomalele hipofizare pot prezenta rate de remisie hormonală mai mari și mai rapide prin SRS decât prin radioterapia fracționată. Pentru malformațiile arteriovenoase cu diametrul nidusului sub 3 cm, ratele de obliterație depășesc 74%, având un risc sub 5% de leziuni cerebrale permanente. Nevralgia de trigemen poate fi tratată prin radiochirurgie funcțională, obținând ameliorarea durerii în peste 80% din cazurile refractare. Ofalmopatia Basedow poate fi tratată prin iradiere orbitală (de obicei 20 Gy în 10 fracțiuni) pentru controlul semnelor inflamatorii, fiind cea mai eficientă în faza inflamatorie activă, adesea combinată cu steroizi sistemici.

Iradierea bursitelor, tendinopatiilor și osteoartritei este practicată pe scară largă în Austria și Germania, deși rămâne controversată în America de Nord și Regatul Unit. Precauțiile sunt menținute în special pentru pacienții tineri, din cauza riscului de cancer radio-indus. O analiză din 2025 publicată în Frontiers in Immunology explică eficiența radioterapiei în aceste cazuri prin inhibarea proliferării fibroblastelor mediată de radicali liberi și supresia antiinflamatorie a celulelor imune activate, subliniind totodată nevoia de studii clinice controlate cu placebo.

Radioablația stereotactică a aritmiilor (STAR) reprezintă o aplicație recentă pentru tahicardia ventriculară refractară, utilizând ablația neinvazivă într-o singură sesiune. Metoda nu este încă standard de tratament, fiind în etapa de colectare a datelor din cohorte prospective.

Conform ghidurilor Societății Germane de Radioterapie Oncologică (DEGRO), în 2016 au fost efectuate peste 250.000 de ședințe de radioterapie pentru boli non-maligne (incluzând tumorile benigne) în Germania. În toate centrele de radioterapie din această țară, pacienții cu afecțiuni non-oncologice reprezintă între 10% și 30% din total, acest lucru fiind facilitat de sistemul de decontare pentru astfel de servicii. Având în vedere creșterea patologiilor induse de tratamentul antiinflamator cronic și frecvența bolilor osteoarticulare, radioterapia poate fi redescoperită ca alternativă promițătoare, în special datorită preciziei milimetrice actuale pentru țintele cardiace sau cerebrale.

Autorii ghidurilor DEGRO au analizat datele a 4.294 de pacienți tratați între 2010 și 2022, cu o vârstă mediană de 65 de ani, care au primit o doză totală de 6 Gy în 6 fracțiuni. Aceștia au fost împărțiți în trei grupuri de risc: regiuni fără măduvă roșie (mână, picior, cot, genunchi), regiuni la distanță cu măduvă roșie (șold, umăr) și regiuni centrale (coloană vertebrală, articulații sacro-iliace). În populația studiată nu s-au raportat cazuri de sarcom în teritoriul iradiat și doar unul de carcinom bazocelular (apărut la 11 ani distanță la o persoană de 55 de ani iradiată la nivelul umărului, unde expunerea solară a fost un factor de risc suplimentar). De asemenea, s-a raportat un caz de cancer bronhopulmonar la 12 ani distanță de o iradiere a coloanei vertebrale. Incidența leucemiei limfocitare a fost de 0,15% pentru cei iradiați în zone fără măduvă hematoformatoare și de 0,3% pentru cei cu iradiere în zone cu măduvă roșie.

Deși riscul indus de iradiere este mic, este esențial ca pacienții să fie informați corespunzător înainte de a decide tratamentul.