Vasile Doru Marineanu: Neîncrederea în instituții, o vulnerabilitate majoră a rezilienței naționale în România

Psihoterapeutul Vasile Doru Marineanu, fost coordonator al Centrului Național Militar de Psihologie și Sănătate Comportamentală al MApN, consideră că pierderea încrederii în instituțiile statului reprezintă una dintre cele mai mari vulnerabilități ale societății românești. Această neîncredere apare atunci când cetățenii observă că regulile sunt aplicate diferit, există nedreptăți nerezolvate sau schimbări greu de anticipat, procesul de refacere a încrederii fiind unul lent, care necesită consecvență și tratament echitabil. Analiza a fost prezentată în cadrul emisiunii „Cum supraviețuim?” de pe SpotMedia.ro, realizată de Adriana Nedelea, unde Marineanu a explicat legătura dintre funcționarea deficitară a instituțiilor, sentimentul de nesiguranță al oamenilor și vulnerabilitatea acestora la manipulare. Evaluarea psihoterapeutului se bazează pe experiența sa de profesor și pe cercetări la care a participat, fiind exprimată în nume personal. Marineanu avertizează că neîncrederea slăbește capacitatea de răspuns a societății în fața crizelor. Întrebat despre riscurile actuale, psihologul a declarat că România „nu stăm bine deloc” în ceea ce privește încrederea în autorități, indicând consecințe negative atât la nivel național, cât și în comunitățile locale.

Bazându-se pe studii comparative realizate cu țări integrate în proiecte de reziliență națională, Marineanu a constatat că nivelul de încredere al studenților și al unor reprezentanți ai societății românești se află la „coada clasamentului”. Lipsa de încredere în instituții, inclusiv la nivelul primăriilor, este identificată ca unul dintre cei mai importanți factori de vulnerabilitate a rezilienței naționale și comunitare.

Vasile Doru Marineanu critică promovarea teoriilor care împart românii în tabere și caută „țapi ispășitori”, în detrimentul proiectelor de incluziune menite să mobilizeze diverse categorii de populație împotriva problemelor sociale majore. Atunci când lipsește încrederea în instituții și în capacitatea comunității de a găsi soluții, cooperarea devine dificilă, fiind înlocuită de suspiciune și de tendința de a căuta permanent un vinovat.

Psihologul subliniază că o regulă, chiar dacă este dificil de acceptat, poate fi respectată dacă cetățenii percep că aceasta se aplică tuturor. În contexte dificile, precum cel actual din România, este crucial ca măsurile care implică restricții sau costuri să fie aplicate egal, indiferent de puterea, influența sau privilegiile persoanelor. Marineanu introduce conceptul de „fairness instituțional” (echitate procedurală), afirmând că instituțiile pierd rapid credibilitatea dacă regulile nu creează efecte și pentru grupurile privilegiate. Acceptarea unei reguli depinde de experiența concretă a cetățeanului; mesajele privind necesitatea sacrificiilor devin inacceptabile atunci când se observă că anumite categorii sunt protejate de consecințe.

Respectarea normelor sociale depinde de logica acestora – trebuie să rezolve probleme și să fie aplicate consecvent. Marineanu oferă exemplul domeniului Educației, unde continuitatea regulilor este esențială pentru a permite oamenilor să anticipeze cerințele. Legile care nu au consecințe reale și nu conduc la rezolvarea eficientă a problemelor încetează să mai fie credibile și, implicit, nu mai sunt respectate. Comunicarea instituțională din România este criticată pentru lipsa totală de predictibilitate, psihologul menționând ca exemplu schimbarea constantă a manualelor în educație de la un mandat la altul. Încrederea se construiește prin repetarea unor experiențe coerente: o regulă cunoscută, aplicată echitabil, care produce un rezultat predictibil. Fără această coerență, autoritatea formală a instituției persistă, dar credibilitatea sa se erodează.

Marineanu identifică tendințe psihoculturale specifice României care influențează raportarea la autoritate: dificultatea de a tolera incertitudinea, distanța mare față de putere și importanța grupurilor apropiate. Psihologul menționează o anxietate puternică în fața incertitudinii și o neimplicare semnificativă în politicile publice datorită distanței față de putere. Există un nivel moderat de colectivism, ceea ce determină românii să se raporteze la grupuri de apartenență conjuncturale, familia de bază și cea extinsă rămânând referințele principale. În contextul reducerii încrederii în instituții, grupurile apropiate devin surse primare de siguranță și loialitate, iar opiniile din cercul privat capătă o greutate decisivă asupra deciziilor individuale. Această dinamică crește predispoziția la manipulare, deoarece mesajele pot exploata nevoia de protecție, prezentând exteriorul grupului ca pe o amenințare permanentă.

Campaniile de manipulare utilizează adesea valori cu încărcătură emoțională puternică, precum grija pentru copii și familie, pentru a face credibile amenințări false și a provoca reacții impulsive înainte de verificarea informațiilor. Mesajele radicalizate fac apel frecvent la tradiție, familie și copii, valori conservatoare sau ultraconservatoare specifice mai multor națiuni, dar speculate local pentru a crea haos. Ca exemplu de radicalizare, Marineanu invocă un incident în care săteni au atacat o salvare pe baza zvonurilor conform cărora copiii ar fi fost furați. Incidentul a avut loc în august, în județul Cluj (comuna Recea-Cristur), unde o ambulanță a fost atacată din cauza postărilor alarmiste de pe TikTok; Poliția Română a confirmat că atacul a fost generat de dezinformarea online.

Refacerea încrederii în instituții este un proces pe termen lung, dependent de comportamentul acestora, de predictibilitatea regulilor, de tratament echitabil și de proiecte de cooperare cu rezultate vizibile. Politicile de incluziune și predictibilitate ar putea ajuta cetățenii să lucreze constructiv, în loc să se antagonizeze. Marineanu avertizează împotriva stilurilor de conducere autoritare, care încurajează comportamentele problematice, și recomandă oferirea unei „povestiri alternative” care să permită oamenilor să își îndeplinească nevoile pe căi accesibile. Procesul de reconstrucție a încrederii începe atunci când cetățeanul observă că sesizările sale primesc răspuns, regulile se aplică și persoanelor influente, iar instituția își respectă angajamentele.