Investiție de peste 2,2 milioane de euro pentru echipamente de imagistică la Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj
Investiție de peste 2,2 milioane de euro pentru echipamente de imagistică la Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a precizat într-un comunicat de presă că, dincolo de avantajele dotărilor de ultimă generație, sprijinul imagistic de mare acuratețe este extrem de important pentru efectuarea examinărilor amănunțite și pentru o diagnosticare sigură și rapidă. Acesta a mai declarat că instituția dorește ca spitalul să fie pe deplin pregătit pentru a răspunde necesităților și exigențelor pacienților, precum și pentru a face față provocărilor, intenționând ca prin intermediul acestei investiții din fonduri europene nerambursabile să redea cât mai multor pacienți sănătatea și șansa la o viață normală.

Consiliul Județean Cluj achiziționează un sistem RMN și un computer tomograf pentru Spitalul Clinic de Recuperare, prin fonduri europene.
Consiliul Județean Cluj a publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) anunțul privind achiziționarea unor noi echipamente medicale pentru Spitalul Clinic de Recuperare, unitate aflată în subordinea forului administrativ județean. Investiția este estimată la 12 milioane de lei, echivalentul a peste 2,2 milioane de euro, fără TVA.
Dotările medicale, care includ un sistem de imagistică cu rezonanță magnetică (RMN) și un computer tomograf (CT), vor intra în dotarea singurului spital cu profil de recuperare multidisciplinară din Transilvania și unul dintre cele două astfel de spitale din România. Achiziția se realizează în cadrul proiectului european „Investiții în infrastructura Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca”, finanțat prin Programul Sănătate.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a precizat într-un comunicat de presă că, dincolo de avantajele dotărilor de ultimă generație, sprijinul imagistic de mare acuratețe este extrem de important pentru efectuarea examinărilor amănunțite și pentru o diagnosticare sigură și rapidă.
Surse
- Categorii: