Motivele preferinței românilor pentru consumul de somon

Consumul de pește și fructe de mare în România este semnificativ mai scăzut decât media Uniunii Europene, românii consumând în medie sub zece kilograme de persoană pe an, față de aproximativ 23 de kilograme la nivelul UE. În acest context, aproximativ 80% din peștele consumat în țară provine din import, deoarece producția locală de crap și păstrăv, precum și pescuitul din Marea Neagră și apele interioare, nu sunt suficiente pentru a acoperi cererea.

Somonul și macroul sunt printre cele mai frecvent cumpărate specii, vânzările acestora crescând în special în perioada Postului Paștelui și a Postului Crăciunului. În cazul Postului Paștelui, cererea de somon crește pentru zilele de dezlegare, precum Buna Vestire (25 martie) și Florii, fiind ales alături de crap și scrumbie.

Popularitatea somonului este determinată de gustul bogat, textura fragedă și aroma mai blândă comparativ cu macroulul sau heringul. De asemenea, acesta este perceput ca o alegere sănătoasă, fiind o sursă de proteine, acizi grași omega-3 și vitamine D și B12. De exemplu, 100 de grame de somon de crescătorie crud conțin aproximativ 20 g de proteine, 2-3 g de Omega-3 și 220 kcal.

Din punct de vedere practic, somonul este apreciat pentru ușurința de preparare, în special variantele gata filetate și porționate, care nu conțin oase și reduc timpul de lucru în bucătărie. Timpul de gătire la cuptor este redus, un file putând fi gata în mai puțin de 20 de minute, în funcție de grosime și temperatură.

Majoritatea somonului disponibil în magazine provine din crescătorii, Norvegia fiind cel mai mare producător mondial, responsabil pentru mai mult de jumătate din somonul de Atlantic de fermă, cu exporturi de peste 1,4 milioane de tone în 2025. Somonul sălbatic, originar din Alaska sau Pacificul de Nord, ajunge rar în România, fiind mai costisitor și având o carne mai slabă care se usucă mai repede la gătit.

Culoarea roz-portocalie specifică este dată de pigmentul astaxantină, obținut natural de somonul sălbatic din hrana cu creveți și krill, iar în cazul peștelui de fermă, acest pigment este adăugat în hrană. Prin urmare, culoarea nu poate fi folosită pentru a distinge proveniența, fiind necesară verificarea etichetei pentru a identifica dacă peștele este „de crescătorie” sau „capturat”, țara de origine sau zona de captură.