Orezul negru: proprietăți nutriționale și istoria „orezului interzis”

Orezul negru a fost cunoscut în China antică sub denumirea de „orez interzis”, fiind rezervat exclusiv împăraților pentru a le asigura vitalitatea și o viață lungă. Acest cereal are o culoare purpurie intensă și un profil nutrițional bogat, fiind o sursă importantă de fibre, antioxidanți, fier și vitamine. Deși a fost limitat la noblețe în China, orezul negru face parte din bucătăriile asiatice de secole, fiind utilizat în prezent și în Thailanda sau Indonezia, atât în preparate sărate, cât și în deserturi, precum budinca de orez negru cu lapte de cocos. Orezul negru (Oryza sativa L.) se distinge printr-o culoare purpurie-neagră dată de un nivel ridicat de antocianine — aceiași antioxidanți prezentați în afine, mure sau acai. Deoarece este consumat integral, cu stratul exterior de coajă, acesta conține mai mulți nutrienți decât orezul alb rafinat.

La gătit, orezul negru are o textură fermă și ușor elastică, diferind de consistența moale a orezului alb sau de cea mai intensă a orezului brun. După gătire, orezul negru poate fi conservat într-un recipient ermetic la frigider timp de 4-5 zile, cu condiția să fie răcit complet înainte de refrigerare.