Știința din spatele insulinei: cinci lucruri esențiale despre hormonul care reglează glicemia
Ocupând un rol central în metabolismul glucozei, insulina a revoluționat tratamentul diabetului. Iată istoria descoperirii sale și mecanismul de funcționare.
Insulina este un hormon peptidic produs de celulele beta din insulele Langerhans din pancreas, având rolul de a reglementa metabolismul organismului și nivelul glucozei din sânge, transformând alimentele consumate în energie.
Atunci când celulele din mușchi, grăsime sau țesutul hepatic nu mai răspund la insulină, glucoza se acumulează în fluxul sanguin. În încercarea de a compensa acest deficit, pancreasul lucrează intens pentru a pompa mai multă insulină; însă, pe termen lung, incapacitatea organului de a menține acest ritm duce la hiperglicemie și, eventual, la diabet.
Izolarea insulinei din pancreasul unui câine a fost realizată de Sir Frederick Banting, Charles H. Best și JJR Macleod la Universitatea din Toronto, ulterior extractul fiind purificat pentru utilizare umană de către biochimistul James Collip. Această descoperire le-a adus cercetătorilor Premiul Nobel pentru Fizică sau Medicină în 1923, primul pacient primind o injecție de insulină în 1922, adolescentul Leonard Thompson.
Data de 14 noiembrie este celebrată ca Ziua Mondială a Diabetului, marcând ziua nașterii lui Sir Frederick Banting, co-descoperitorul insulinei în 1922. Această descoperire a reprezentat un punct de cotitură în medicină, deoarece până atunci „boala zaharată” reducea semnificativ speranța de viață.
Termenul „insuline” a fost folosit pentru prima dată în 1909 de savantul belgian Jean de Meyer, iar în 1910, Sir Edward Albert Sharpey-Shafer a sugerat existența unei substanțe chimice specifice lipsite în pancreasul persoanelor cu diabet, numind-o „insulină”. Etimologic, cuvântul provine din termenul latin „insula” (insulă), făcând referire la insulele Langerhans din pancreas, locul unde este produs hormonul.