Stresul cronic, efecte ascunse asupra cancerului. Cum poate slăbi apărarea organismului

Un studiu complex publicat în revista International Journal of Molecular Sciences a identificat mecanismele prin care stresul cronic influențează evoluția tumorilor de sân, prostată, pancreas și ovar. Cercetătorii au analizat cum reacțiile organismului la stres modifică mediul biologic în care se dezvoltă celulele canceroase. Experții subliniază că, deși sprijinul psihologic, terapia și strategiile de gestionare a stresului pot îmbunătăți calitatea vieții pacienților, ele nu constituie un substitut pentru tratamentul oncologic standard.

Deși stresul face parte din viața de zi cu zi, formarea lui cronică poate depăși domeniul psihicului, afectând procesele biologice implicate în dezvoltarea cancerului. Aceste modificări includ alterări ale sistemului hormonal, ale imunității și nivelul de inflamație din organism. Analiza din International Journal of Molecular Sciences a urmrit interacțiunile dintre răspunsul la stres și progresia tumorală, punând în lumină influența mediului biological asupra celulelor maligne.

În contextul stresului, organismul activează două sisteme-cheie: sistemul nervos simpatic și axa hipotalamo-hipofizo-suprarenaliană. Aceste mecanisme fiziologice pot influenția evoluția diverselor tipuri de tumori, însă efectele variază semnificativ în funcție de natura cancerului.

Cercetătorii au evaluat multiple categorii de cancer, evidențiind că stresul cronic poate distruge echilibrul homeostatic printr-o combinație de factori hormonali și imuni. La cancerul de sân, activarea receptorilor beta-adrenergici poate favoriza angiogeneza (dezvoltarea vaselor de sânge care hrănesc tumora), accelerând creșterea și răspândirea metastazelor. Unele mecanisme biochimice asociate cu stresul contribuie și la rezistența la tratamentele onco-legale.

În cazul cancerului de prostată, stresul poate activa mecanisme care permit celulelor tumorale să evadeze apoptoza (moartea celulară programată). Modelele experimentale sugerează, de asemenea, o posibilă scădere a sensibilității la terapiile hormonale. Cancerul pancreatic pare a fi strâns legat de interleukina-6, o moleculă proinflamatorie. Nivelurile ridicate ale acestei substanțe favorizează progresia bolii și au fost asociate cu simptomatologia depresivă frecventă la pacienți.

Autorii studiului precisă faptul că aceste mecanisme nu sunt exclusive anumitor forme de cancer și că o parte importantă a doveziilor provine din cercetări experimentale. O altă analiză, publicată în revista Cancer (editura Springer), a explorat intervențiile terapeutice care ar putea modula legătura dintre stres și evoluția tumorilor.

Abordările cercetate se află în diverse etape de dezvoltare experimentală și nu reprezintă, până în prezent, tratamente standardizate pentru oncologie. Într-un model experimental de cancer de sân, alprazolamul a reușit să limiteze progresia tumorală. Medicamentul a interferat cu un circuit biologic complex care implică hormonii glucocorticoizi și anumiți celule ale sistemului imunitar.

Acest rezultat oferă o direcție de cercetare promițătoare, însă nu demonstrează că alprazolamul ar putea trata cancerul la oameni. Beta-blocantele acționează blocând semnalele transmise prin receptorii beta-adrenergici, implicați în reacția naturală a organismului la stres.

Experimentele pe modele de cancer gastric au demonstrat că propranololul reduce densitatea vaselor de sânge mici din tumoră și limitează răspândirea celulelor canceroase. Un studiu pilot la pacienți cu cancer de sân în stadiu avansat a asociat administrarea propranololului, în combinație cu chimioterapia, cu perioade prelungite de stabilizare a bolii.

Deși promițătore, aceste date sunt considerate insuficiente pentru a recomanda Propranololul ca tratament oncologic independent. În modelele de gliom, stresul cronic a dus la reducerea secreției chemokinei CCL3. Administrarea externă a acestei molecule a contribuit la refacerea răspunsului imunitar anti-tumoral și la creșterea eficienței imunoterapiei anti-PD-1.

Reducerea stresului nu înlocuiește tratamentul oncologic, dar joacă un rol crucial în îngrijirea holistică a pacienților. Unele studii au raportat scăderi ale nivelului de cortizol și ale markerilor inflamatori după intervențiile non-farmacologice. Deși există indicii legate de o posibilă îmbunătățire a supraviețuirii, ipoteza necesită validare prin cercetări suplimentare.

Relația dintre stresul cronic și cancer este una complexă. Dovezile indică faptul că stresul influențează mecanisme hormonale și imunitare în evoluția tumorilor, dar nu demonstrează că stresul este cauza directă a progresiei bolii. Sprijinul psihologic trebuie integrat obligatoriu în protocolul de îngrijire al pacienților oncologici. Reducerea suferinței emoționale facilitează traversarea tratamentului și menține o calitate superioară a vieții.

Este crucial ca pacienții să nu întrerupă sau să modifice tratamentul oncologic, să nu administreze anxiolitice sau beta-blocante pentru combaterea cancerului fără recomandarea explicită și supravegherea medicului specialist.

Întrebarea despre îmbătrânirea organismului a fost abordată de profesorul Valerio Orlando la Congresul de Longevitate de la București, care a explicat de ce ADN-ul nu este singurul factor determinant. Profesorul Valerio Orlando a detaliat, tot în cadrul Congresului de Longevitate, rolul ADN-ului, al inflamației, al mediului înconjurător și al stilului de viață în procesul de senescență cellulară.

Deși stresul este văzut general negativ, la nivel celular, o provocare mică și temporară poate avea efecte benefice. Aceasta declanșează sistemul de apărare celulară, întărinând țesuturile. Această perspectiva nu se referă însă la stresul cronic, dat de studiul principal.