Adaptarea familială corelată cu severitatea anxietății sociale la copii și adolescenți

Un studiu publicat în cadrul publicației Scientific Reports sugerează că tiparele de comportament parental cunoscute sub numele de „adaptare familială” (family accommodation) sunt asociate cu simptome mai severe de anxietate socială în cazul copiilor și adolescenților care se confruntă deja cu dificultăți legate de anxietate. Această practică include modificări ale rutinelor familiei, oferirea de reasigurări repetate sau ajutorul acordat copilului pentru a evita situațiile care îi provoacă stres.

Cercetarea, condusă de Nadine Vietmeier, a analizat date provenite din trei eșantioane clinice din Germania, cuprinzând în total 333 de copii și adolescenți: 121 diagnosticați cu tulburare de anxietate socială, 65 cu fobie specifică și 147 de controale sănătoase. Rezultatele indică faptul că părinții copiilor cu tulburare de anxietate socială au raportat niveluri semnificativ mai ridicate de adaptare familială comparativ cu părinții copiilor sănătoși, acest tipar fiind observat atât în raportările mamelor, cât și în unele dintre cele ale taților.

Studiul a evaluat, de asemenea, o a doua dimensiune a parenting-ului, numită „comportament parental provocator” (challenging parenting behaviour), care presupune încurajarea copiilor să exploreze, să devină independenți și să își asume riscuri adecvate vârstei. Cercetătorii nu au constatat diferențe semnificative în acest aspect între copiii cu anxietate socială și cei din grupul de control, sugerând că modul specific în care părinții răspund anxietății imediate este mai strâns legat de severitatea simptomelor decât tendința generală de a promova autonomia.

Deși reasigurarea și sprijinul rămân esențiale, experții avertizează că ajutorul regulat pentru evitarea situațiilor temute poate limita oportunitățile copilului de a exersa strategii de coping și de a învăța că anumite situații pot fi gestionate. Totuși, deoarece datele sunt transversale, studiul nu stabilește o cauzalitate directă: este posibil ca anxietatea severă a copilului să determine adaptarea părinților, ca adaptarea să contribuie la evitarea pe termen lung, sau ca ambele factori să se influențeze reciproc.

Cercetătorii subliniază că rezultatele nu trebuie interpretate ca un avertisment împotriva confortării copiilor anxioși, ci ca o invitație pentru părinți și clinicieni să observe dacă reasigurările repetate devin principala metodă de gestionare a anxietății. Se recomandă ca orice modificări ale abordării parenting-ului să fie făcute sensibil și în colaborare cu profesioniști din domeniul sănătății mintale, atunci când anxietatea afectează semnificativ viața cotidiană.