Noile studii contrazic concepțiile despre stilurile de atașament: „Oamenii chiar se pot schimba”

Cercetările recente indică faptul că legătura dintre experiențele de atașament din primii ani de viață și relațiile adulte este mult mai complexă decât sugerează teoriile populare.
Cercetările recente demonstrează că legătura dintre atașamentul timpuriu și relațiile stabilite la vârsta adultă este mult mai complexă decât prezintă explicațiile populare. Teoria atașamentului analizează motivele pentru care unii indivizi caută apropierea și reasigurarea în momente de nesiguranță, în timp ce alții tind să se retragă și să evite dependența de ceilalți, reacții asociate inițial cu experiențele din primii ani de viață și modul în care îngrijitorii au răspuns nevoilor copilului.
Deși pe rețelele de socializare atașamentul este adesea simplificat în patru categorii rigide — sigur, anxios, evitant și anxios-evitant — prezentate drept tipuri de personalitate predictive, studiile recente indică o corelație mult mai slabă între experiențele din copilărie și comportamentul adult. În două cercetări pe termen lung, atașamentul evaluat în primul an de viață a anticipat doar într-o mică măsură dezvoltarea emoțională ulterioară, corelațiile nu depășind 0,15 după ajustarea pentru condițiile socio-economice, conform analizelor publicate în revista Development and Psychopathology.
Aceste rezultate nu infirmă teoria formulată în anii 1950 de psihiatrul britanic John Bowlby, ci subliniază limitele interpretării populare: experiențele timpurii influențează modul de căutare a sprijinului, dar nu determină definitiv dinamica relațiilor. În literatura de specialitate, atașamentul adult este evaluat pe două dimensiuni continue — anxietatea și evitarea — iar scorurile pot varia în timp și în funcție de relație. Anxietatea reflectă teama de respingere și nesiguranța privind sprijinul primit, în timp ce evitarea măsoară disconfortul față de intimitate și dependența emoțională.
Un model propus în 1991 de psihologii Kim Bartholomew și Leonard Horowitz descrie patru tipare bazate pe combinația acestor niveluri: atașamentul anxios (anxietate ridicată, evitare scăzută), cel evitant (evitare ridicată, anxietate scăzută), cel anxios-evitant sau temător-evitant (scoruri ridicate pe ambele scale) și cel securizant (scoruri scăzute pe ambele scale). O analiză publicată în 2025 în revista Current Psychology a confirmat că evaluarea pe cele două scale continuu oferă mai multe informații decât simpla împărțire în stiluri, contrar tendinței testelor online de a reduce complexitatea la o singură etichetă.