CallDoc

Performanță medicală rară la Iași: Doi copii de 2 și 6 ani primesc transplant renal de la un donator de 1 an și 5 luni

CallDoc
Performanță medicală rară la Iași: Doi copii de 2 și 6 ani primesc transplant renal de la un donator de 1 an și 5 luni

Echipa de la Spitalul „Dr. C. I. Parhon” realizează transplanturi renale simultane pentru doi copii mici, o procedură extrem de rară la nivel global, reușită grație donării familiei unui băiețel de 1 an și 5 luni.

Doi băieței, în vârstă de 2 și, respectiv, 6 ani, au primit transplanturi renale la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași, în cadrul unei intervenții chirurgicale simultane. Organele au fost donate de familia unui copil de 1 an și 5 luni, decedat din cauza unui anevrism cerebral rupt. Medicii au calificat operația drept o performanță medicală rară, datorită dimensiunilor reduse ale donatorului și ale recipienților. Intervențiile complexe au fost realizate în paralel de echipele medicale de la Spitalul „Dr. C. I. Parhon”, în colaborare cu specialiștii Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași. Complexitatea procedurii a fost accentuată de vârsta și greutatea mică a pacienților. Prof. univ. dr. Adrian Covic, coordonatorul Centrului de Transplant Renal de la Spitalul „Dr. C. I. Parhon”, a precizat că doar două astfel de transplanturi la copii cu greutatea sub 8 kg au mai fost raportate global, plasând echipa de la Iași pe locul trei în lume pentru acest tip de procedură rară. Alte două intervenții similare au avut loc anterior: una la Johns Hopkins Hospital din SUA, la un copil de 7,25 kg, și alta la Sydney, la un copil de 7,5 kg. Pregătirea preoperatorie și monitorizarea postoperatorie au inclus specialiștii de la Secția de Nefrologie și Urologie Pediatrică din cadrul Spitalului „Sfânta Maria”, activitatea fiind condusă de conf. univ. dr. Iuliana-Magdalena Stârcea, șefa secției.

Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași a transmis un mesaj de recunoștință familiei donatorului, care a acceptat donarea în ciuda pierderii suferite. „Gândul nostru se îndreaptă, înainte de toate, către familia care, în mijlocul unei dureri de nepătruns, a găsit puterea de a spune «Da» donării. Sacrificiul lor a adus viață acolo unde așteptarea devenise greu de purtat. Le mulțumim din toată inima. Nu există cuvinte suficiente pentru un asemenea gest”, au afirmat reprezentanții unității medicale. Operațiile au necesitat colaborarea specialiştilor din diverse domenii: chirurgia pediatrică, chirurgia plastică, microchirurgia reconstructivă, anestezia și terapia intensvă. Lista medicilor implicați include conf. univ. dr. Iulia Ciongradi, șef lucr. dr. Ioan Sîrbu, dr. Sidonia Susanu, dr. Lavinia Ionescu, dr. Andrei Pușcașu și dr. Mara Popescu.

Surse

Categorii: