Gestionarea furiei prin spiritualitate: Perspective din tradițiile budistă, iudaică și islamică
Reprezentanți ai diverselor tradiții religioase analizează natura furiei și oferă metode spirituale pentru transformarea acesteia în compasiune și acțiune constructivă.
Războaiele fără sfârșit, creșterea costului vieții, inegalitățile sociale și corupția sunt identificate ca fiind printre motivele care amplifică starea de furie a oamenilor. În contextul acumulării de nedreptăți și multiplicării problemelor globale, provocarea constă în gestionarea furiei fără a o reprima sau a permite ca aceasta să devină copleșitoare.
Pentru a analiza acest fenomen din perspectivă spirituală, Casper ter Kuile de la Vox a consultat reprezentanți ai mai multor tradiții religioase. Lama Rod Owens, profesor budist din Atlanta și autorul volumului „Love and Rage: The Path of Liberation Through Anger”, susține că primul pas în gestionarea acestei emoții este recunoașterea propriei furii. Acesta explică faptul că mulți oameni reacționează automat la furie, fără a ști concret cum se simte aceasta. Owens definește furia ca o tensiune psihică și fizică, menționând că agresivitatea care poate apărea din această stare este cea care generează probleme. Conform lui Owens, sentimentul de furie față de lume reflectă, în realitate, faptul că persoana este rănită, întristată și suferă din cauza evenimentelor globale. Prin observarea și numirea furiei, în loc de încercarea de a o alunga, Owens a reușit să integreze această emoție fără a fi dominat de ea.
În tradiția budistă, furia este privită ca o formă de energie; prin observare și înțelegere, indivizii pot evita reacțiile automate. Owens precizează că, din perspectivă budistă, esența furiei este „goală”, fiind pur și simplu energie care poate fi modelată sau interpretată greșit de conștiință. Obiectivul nu este dispariția furiei, ci crearea unui spațiu interior pentru recunoașterea durerii ascunse, proces care poate conduce la apariția unor sentimente diferite.
O legătură similară între furie și compasiune este observată și de rabinul Nate DeGroot, director al Shalom Center din Detroit. În tradiția iudaică, furia nu este exclusivă oamenilor, fiind atribuită și divinității, exemplul clasic fiind potopul trimis pentru a pedepsi omenirea, din care doar Noe a scăpat. Rabinul DeGroot explică faptul că, în viziunea iudaică, furia divină are o durată extrem de scurtă. Talmudul prezintă dezbateri privind durata acestei stări, interpretările variind între a zecea mia parte dintr-o oră (o fracțiune de secundă) și timpul necesar pentru a pronunța cuvântul ebraic care înseamnă „moment”. Indiferent de interpretare, furia este considerată efemeră și este urmată de o compasiune mai profundă și durabilă. Rabinul DeGroot își exprimă acordul cu ideea că momentul de furie este integrat într-o iubire mai largă și mai profundă. Recunoașterea furiei și a durerii asociate poate genera compasiune atât față de sine, cât și față de ceilalți suferinzi.
Najeeba Syeed, directoarea Interfaith de la Universitatea Augsburg, menționează că tradiția islamică oferă lecții de gestionare a furiei, citând exemplul profetului Mahomed care a ales iertarea în locul răzbunării atunci când a fost atacat de localnici. Syeed avertizează că mânia poate distruge relațiile necesare luptei pentru dreptate. Deși furia poate semnala nedreptăți, deciziile trebuie luate cu stăpânire de sine, iar acțiunile trebuie să emaneze din dorința de a ajuta ceilalți, bazându-se pe cooperare și compasiune.
Autorul concluzionează că furia nu trebuie nici reprimată, nici lăsată să preia controlul, ci tratată ca un semnal că ceva nu este în regulă. Este esențială identificarea suferinței din spatele furiei și acționarea cu empatie. Schimbarea socială este posibilă prin implicare activă — dialog, vot sau acțiuni comunitare — fără a aștepta soluții externe.