Mecanismele cerebrale din spatele râsului: diferențele dintre hohotele spontane și râsul conversațional

Râsul nu este o reacție unitară, ci implică două rețele cerebrale distincte, în funcție de natura sa: cel spontan și cel utilizat în cadrul conversațiilor. O analiză publicată în revista Trends in Neurosciences (2026) sugerează că aceste două forme de vocalizare sunt generate de circuite diferite, ceea ce explică de ce producerea râsului poate fi dissociată de senzația de amuzament.

Prima rețea, responsabilă pentru râsul spontan și incontrolabil, include cortexul cingular anterior, polul temporal și regiuni subcorticale. Aceasta este legată de sisteme neurochimice de recompensă, precum sistemul opioid, care generează sentimente de plăcere și fericire, și sistemul serotoninergic, care poate modula temporar sensibilitatea la durere. Din perspectivă evolutivă, această rețea este mai veche și este împărtășită cu alte mamifere, fiind implicată în vocalizările emoționale spontane și comportamentele de joacă.

A doua rețea este localizată în regiunile motorii și premotorii ale creierului, fiind asociată cu mișcările voluntare și controlul rafinat al vocalizărilor. Această rețea gestionează râsul conversațional — cel folosit pentru a exprima acordul sau pentru a reduce tensiunea socială. Un studiu din 2022 a relevat că, în cazul râsului conversațional, tractul vocal adoptă forme similare cu cele din timpul vorbirii, poziționând acest tip de râs ca un intermediar între reacția spontană și limbajul vorbit.

Diferențele dintre cele două tipuri de râs sunt evidente și în manifestarea fizică: în timp ce râsul conversațional este scurt, cu ton jos și rapid, râsul incontrolabil este mai lung, are un ton mai înalt și poate include sunete neobișnuite, precum fluierături, putând bloca complet capacitatea de a articula cuvintele.

Legătura dintre râs și limbaj este exemplificată prin cazurile de accident vascular cerebral (AVC). Pacienții cu leziuni în rețeaua de control voluntar al vocalizărilor pot pierde capacitatea de a vorbi, dar își păstrează abilitatea de a râde, a plânge sau a înjura, deoarece rețeaua mai veche a vocalizărilor spontane rămâne funcțională.

Din punct de vedere social, studiul subliniază importanța interacțiunii umane, precizând că există de aproximativ 30 de ori mai multe șanse ca o persoană să râdă în compania altcuiva decât atunci când este singură. În conversațiile obișnuite, râsul apare, în medie, de șase ori la fiecare zece minute.