Nouă tehnici pentru implanturi de valve cardiace mai mari: beneficii pentru fluxul sanguin și intervenții ulterioare
Specialiști de la Universitatea de Medicină din Viena au dezvoltat o metodă de lărgire a rădăcinii aortice, permițând implantarea unor valve protetice mai mari pentru a evita rezistența crescută la pompare.
O problemă recurentă în chirurgia cardiovasculară apare atunci când rădăcina aortică a pacientului este prea mică, limitând dimensiunea valvei artificiale care poate fi implantată. În astfel de cazuri, o proteză prea mică poate îngreuna circulația sângelui, forțând inima să pompeze împotriva unei rezistențe mai mari, ceea ce este asociat cu rezultate clinice mai slabe. Pentru a soluționa această nepotrivire pacient-proteză, specialiștii de la Universitatea de Medicină din Viena și Spitalul Universitar din Viena au dezvoltat „tehnica Alfred Kocher”.
Procedura, descrisă inițial în iunie 2025 și publicată în 2026 în revista JTCVS Techniques, permite lărgirea rădăcinii aortice printr-o incizie în formă de T și utilizarea unui plasture special modelat. Această metodă reconstruiește zona fără a afecta arterele coronare, oferind spațiul necesar pentru implantarea unei valve protetice cu cel puțin două mărimi mai mari decât ar permite anatomia inițială a pacientului. Intervenția poate fi realizată atât prin abordul convențional, cât și prin tehnici endoscopice și minim invazive.
Dincolo de îmbunătățirea fluxului sanguin imediat, dimensiunea valvei este crucială pentru strategia terapeutică pe termen lung. O proteză mai mare facilitează eventualele intervenții ulterioare, inclusiv înlocuirea valvei prin cateter (TAVI), fără a mai fi necesară o nouă operație pe cord deschis. Alfred Kocher, șeful Echipei de valve cardiace, a explicat că etapa de lărgire este relativ simplă chirurgical și este decisă abia după măsurătorile inelului aortic efectuate în timpul operației.
Daniel Zimpfer, șeful Departamentului de Chirurgie Cardiacă și Aortică Toracică, a subliniat că această abordare standardizată transformă perspectiva chirurgilor, care trebuie să considere nu doar operația curentă, ci întreg parcursul terapeutic al pacientului. Tehnica a început să fie implementată și în alte centre din Statele Unite și Europa, deși alegerea metodei rămâne dependentă de evaluarea echipei medicale și de anatomia specifică a fiecărui pacient.