GSK și Moderna rezolvă litigiile privind brevetele pentru vaccinurile COVID-19 și VRS

Companiile farmaceutice GSK și Moderna au anunțat un acord care pune capit disputelor juridice privind brevetele legate de tehnologia ARNm, fără obligații de plată.
Grupul farmaceutic britanic GSK și compania americană Moderna au ajuns la un acord pentru soluționarea disputelor juridice privind presupusa încălcare a unor brevete utilizate în dezvoltarea vaccinurilor împotriva COVID-19 și a virusului respirator sincițial (VRS), au anunțat vineri cele două companii, transmite Reuters.
Acordul, încheiat la 28 octombrie, pune capăt proceselor din Statele Unite și Europa referitoare la vaccinurile Moderna Spikevax și mNEXSPIKE, destinate prevenirii COVID-19, precum și la vaccinul mResvia împotriva VRS.
Moderna a precizat că cele două companii și-au acordat reciproc licențe pentru utilizarea brevetelor în domeniul bolilor infecțioase, fără obligații de plată asociate acestor licențe.
GSK a salutat înțelegerea, afirmând că aceasta oferă claritate ambelor companii și le permite să își concentreze resursele asupra dezvoltării de noi tratamente și vaccinuri pentru pacienți.
Litigiul a început în 2024, când GSK a acuzat Moderna că utilizează fără autorizație tehnologia nanoparticulelor lipidice, necesară transportului moleculelor fragile de ARN mesager (ARNm) în organism. Vineri, companiile au solicitat unei instanțe federale din Delaware închiderea definitivă a procesului, fără posibilitatea reintroducerii acelorași acuzații.
GSK are în continuare un litigiu similar cu Pfizer și BioNTech, inițiat tot în 2024, privind tehnologia utilizată în vaccinul lor împotriva COVID-19. Disputa face parte dintr-o serie mai amplă de procese între marii producători de vaccinuri ARNm, referitoare la drepturile de proprietate intelectuală și redevențele pentru tehnologiile dezvoltate în timpul pandemiei.
- Categorii: