Obiectivarea sexuală: Un comportament învățat social, nu o răspuns biologic

Oamenii, în special femeile care sunt sexualizate, se confruntă cu o serie de dezavantaje pentru sănătate, inclusiv o imagine de sine deficitară și probleme de sănătate fizică, mentală și sexuală, conform Declarației Asociației Americane de Psihologie (APA). Aceste fenomene includ șantajarea telefonică, fluieratul, urmăritul, privirile sau comentariile nepotrivite, inclusiv glumele care cad sub incidența sexualizării.

Unii studii au clasificat chiar și „modelismul” ca o formă non-benignă de obiectivare sexuală. Experții avertizează că, uneori, femeile internalizează această perspectivă externă și încep să se auto-obiectifice, ceea ce le poate expune la comportamente riscante, crescând pericolul de violență fizică și sexuală, și chiar dependenta.

Deși obiectivarea sexuală rămâne larg răspândită, un grup de neuroștiințisti a descoperit că percepția vizuală care facilitează obiectivarea sexuală este modificabilă și poate fi recondiționată. Ei au stabilit că obiectivarea sexuală este mai degrabă un obicei care poate fi schimbat decât o trăsătură vizuală fixă și inevitabilă în om.

Potrivit APA, obiectivarea sexuală apare atunci când corpul unei persoane este divizat în părți, iar aspectul său este separat cognitiv de personalitate sau umanitate pentru gratificare sexuală. În majoritatea culturilor, femeile sunt victimele principale ale acestui fenomen, iar bărbații devin agresorii comuni.

Pentru a testa dacă obiectivarea sexuală este un defect vizual permanent în anumite grupuri, cercetătorii de la Universitatea Exeter au utilizat „efectul de inversiune”. Oamenii rețin mai bine persoanele din imagini dacă acestea sunt în poziție normală, deoarece percep stimulul fizic în totalitate. Când imaginile sunt inversate, capacitatea de recunoaștere scade.

Autorii articolului publicat în jurnalul Social Neuroscience i-au invitat pe 76 de studenți universitari să memoreze fotografii cu modele masculine și feminine îmbrăcate în lenjerie interior. Dacă obiectivarea sexuală ar fi fost inerentă, diferența dintre memoria pentru modelele femei în poziție verticală și cea inversată ar fi fost negligible, deoarece participanții nu ar fi perceput corpurile ca un întreg.

Grupul de participanți a fost împărțit în două: jumătate au primit un curent electric slab (stimulare electrică transcraniană directă) timp de zece minute, iar cealaltă jumătate un placebo. În ambele condiții, imaginile inverse erau dificil de reținut de către ambele grupuri.

Partea interesantă a constat în faptul că subiecții din grupul placebo nu au arătat nicio diferență semnificativă în memoria pentru modelele femei în poziție verticală versus inversă. Dimpotrivă, grupul care a primit stimulare mentală a reușit mult mai bine la reținerea femeilor în poziție verticală, creând o diferență substanțială în percepția vizuală. Acest lucru sugerează că stimularea electrică slabă i-a făcut pe participanți să vadă modelele femei într-o manieră mai holistică.

Oamenii de știință nu au pretins că stimularea mentală este o modalitate de a pune capăt sexismeului. Ei au sugerat doar că obiectivarea sexuală nu este un răspuns biologic inerent, ci un obicei social care poate fi schimbat prin intervenție.