Testul de 3 minute care predică speranța de viață: Forța musculară, un indicator mai bun decât analizele

Cercetările internaționale leagă forța de strângere a mâinii și condiția fizică de riscul de mortalitate. Un test simplu de echilibru și rezistență poate evalua longevitatea.
Un test simplu de trei minute, bazat pe evaluarea forței musculare și a echilibrului, poate prezice speranța de viață mai exact decât analizele medicale, conform sursei cotidianului Libertatea.
Forța de strângere a mâinii și capacitatea fizică sunt indicatori relevanți ai sănătății și longevității, două teste simple putând oferi indicii despre forța musculară și mobilitatea corpului, potrivit publicației Blic, parte a grupului Ringier, citată de Libertatea. Cercetările arată că forța de strângere a mâinii și capacitatea cardiorespiratorie sunt indicatori ai stării generale de sănătate și ai riscului de mortalitate, mergând dincolo de mobilitatea zilnică.
După vârsta de 30 de ani, persoanele sedentare pot pierde între 3% și 8% din masa musculară la fiecare deceniu, un proces numit sarcopenie, care se accelerează după 60 de ani, conform Journal of Cachexia, Sarcopenia and Muscle. Forța de prindere este considerată un indicator practic al forței musculare generale.
Studiul PURE, publicat în revista The Lancet, care a urmărit aproape 140.000 de persoane din 17 țări, a identificat o legătură directă între forța redusă a mâinii și riscul crescut de mortalitate cardiovasculară. „Forța de strângere a mâinilor este un predictor mai puternic și mai fiabil al mortalității cardiovasculare decât tensiunea arterială sistolică (maximă) singură”, afirmă studiul menționat mai sus. O analiză a datelor UK Biobank, publicată în BMJ, a asociat fiecare scădere cu 5 kilograme a forței de prindere cu un risc cu 16-20% mai mare de mortalitate din orice cauză.
VO2 max, indicatorul care măsoară capacitatea organismului de a utiliza oxigenul în timpul efortului, este un alt marker important: o condiție fizică scăzută se asociază cu un risc mai mare de deces prematur. O analiză publicată în JAMA Network Open, realizată pe 120.000 de pacienți la Clinica Cleveland, a relevat că persoanele cu o capacitate cardiorespiratorie extrem de scăzută au avut un risc de până la 5 ori (500%) mai mare de deces prematur comparativ cu cele cu o capacitate fizică maximă. Specialiștii avertizează că o formă fizică proastă este la fel de periculoasă pentru viață, sau chiar mai periculoasă, decât fumatul, diabetul și bolile de inimă severe.
Conform ghidurilor Societății Americane de Geriatrie (AGS), adulții cu vârste între 40 și 60 de ani ar trebui să efectueze între 15 și 22 de repetări la un test de forță; o valoare sub 15 indică un deficit de forță precoce și un risc crescut de pierdere a mobilității la bătrânețe.
Un alt test implică ținerea de greutăți egale cu jumătate din greutatea corporală, mergând sau stând drept timp de un minut, cu menținerea unei poziții corecte, pentru a evalua rezistența. Testele trebuie efectuate cu greutăți ușile, adaptate capacității individuale, fără a forța corpul sau a continua în cazul durerii, amețelii sau dificultății respiratorii.
Pierderea forței de susținere înainte de 30 de secunde la testul cu greutăți sugerează o forță slabă a antebrațului și stabilitate insuficientă a trunchiului, elemente esențiale pentru prevenirea căderilor și sănătatea cardiovasculară.
Un test de echilibru de doar 10 secunde, fără aparate, este un indicator bine studiat în medicina longevității, evaluând forța musculară, coordonarea neuromusculară, sănătatea creierului și stabilitatea articulară.
Antrenamentul de forță constant, prin genuflexiuni, flotări adaptate și exerciții cu greutăți, este una dintre cele mai eficiente metode de menținere a masei musculare. Nutriția joacă un rol crucial: aportul suficient de proteine ajută la menținerea și refacerea țesutului muscular, necesarul fiind adaptat vârstei, greutății și stării de sănătate. Masa musculară și forța fizică sunt resurse vitale pentru o bătrânețe activă, antrenamentul regulat și alimentația echilibrată contribuind la păstrarea independenței și a calității vieții pe termen lung.